Eurodeputatul Victor Negrescu a discutat, la Strasbourg, cu Comisarul European pentru Bugete și Administrație, Johannes Hahn, despre bugetul european pentru anul viitor, revizuirea bugetului pe termen lung și creșterea dobânzilor pentru plata mecanismului de redresare și reziliență.
Uniunea Europeană este în fața unei posibile crize bugetare, fondurile sunt insuficiente pentru a face față provocărilor actuale, pentru a compensa impactul financiar al inflației asupra implementării programelor europene, pentru a răspunde unor noi eventuale urgențe sau pentru a avea impactul dorit la nivel global.
„Ne trebuie o revizuire reală a bugetului european pe termen lung pentru ca studentul Erasmus care pleacă din România pentru studii să își permită mobilitatea sau pentru ca fermierul să beneficieze de o subvenție care să îi asigure o bună funcționalitate a fermei sale.
Comisia Europeană va propune, cel mai probabil, în cursul acestei luni, o nouă taxă europeană pe profit, în vederea aplicării sale în anii care urmează și care va avea ca scop să asigure un plus financiar la bugetul european cât să acopere creșterea substanțială a dobânzilor aferente plății mecanismului de redresare și reziliență. Doar pentru anul 2024 creșterea dobânzii este cu 1,9 miliarde de euro în plus față de suma previzionată de 2,1 miliarde de euro (astfel avem de plătit 4 miliarde de euro în 2024 doar pe dobânzi).
Practic plătim mai mult pe dobânzi decât cheltuim anual pe programele europene fanion, bugetul anual Erasmus pentru 2024 fiind sub 4 miliarde de euro. Conform datelor prezentate de executivul european, UE trebuie să plătească între 17 și 27 de miliarde de euro până în 2027 peste suma planificată de 14,9 miliarde de euro pentru rambursarea creditelor.
Trebuie să schimbăm paradigma bugetară, să înțelegem că nu putem face mare lucru cu un buget european care reprezintă doar 1% din bugetele statelor membre și să revenim la controlul bugetar democratic exercitat de Parlamentul European.
Evident că am discutat cu reprezentantul Comisiei Europene și despre aderarea României la spațiul Schengen. Insistăm în continuare.”, q trimis eurodeputatul Victor Negrescu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News