În zona Răcari au fost semnalate, în perioada de după sărbătorile pascale, imagini îngrijorătoare cu deșeuri abandonate în spațiile verzi, unde iarba și zonele de pădure au fost afectate de gunoaie lăsate în urmă.
Peturi, ambalaje din plastic și resturi menajere au fost aruncate în natură, afectând aspectul zonei și mediul înconjurător.

„Dacă ar trece Firicel pe aici, probabil ar spune: «Bă, ești nebun?! Cu ce ți-a greșit pădurea și iarba?!»”, este reacția primarului Marius Caravețeanu
Autoritățile locale fac apel la responsabilitate și îi îndeamnă pe cetățeni să păstreze curățenia și să nu mai abandoneze deșeuri în spațiile verzi. De asemenea, se reamintește faptul că astfel de fapte pot fi sancționate conform legislației în vigoare.
Reprezentanții locali subliniază că protejarea mediului este o responsabilitate comună, iar zonele naturale trebuie păstrate curate pentru toți cei care le folosesc.

