Control judiciar după ce ar fi încredințat mașina unui șofer fără permis. Cinci oameni au murit în accident
Un bărbat de 46 de ani, din comuna Corbii Mari, a fost plasat sub control judiciar după ce ar fi încredințat un autoturism unui tânăr despre care știa că nu deține permis de conducere.
Potrivit polițiștilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 17 august, într-un dosar penal instrumentat de Serviciul Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

Anchetatorii susțin că, pe 11 august, acesta i-ar fi dat autoturismul unui tânăr de 20 de ani, deși ar fi știut că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.
La scurt timp, tânărul ar fi ajuns implicat într-un grav accident rutier, în urma căruia și-a pierdut viața atât el, cât și alte patru persoane. Tragedia a ridicat astfel și problema responsabilității celui care i-ar fi pus mașina la dispoziție.
Astăzi, 18 august, bărbatul a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Instanța a decis plasarea acestuia sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia și a responsabilităților penale.
Poliția reamintește că încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere constituie infracțiune.
De asemenea, efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.

