Centrul de Sănătate Voinești și-a redeschis porțile pentru locuitorii de pe Valea Dâmboviței, oamenii din zonă să mai sunt nevoiți să vină până la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște pentru diverse analize sau pentru prescrierea unui tratament specific.
Secția de Medicină Internă II Voinești are 6 saloane cu 15 paturi, sală de tratament, un laborator de Radiologie și Imagistică și un cabinet Ambulatoriu – Medicină Internă dotate cu aparate ecograf, EKG, aparate de monitorizare a tensiunii arteriale și pulsoximetre.
În ceea ce privește personalul care se va ocupa de sănătatea locuitorilor de pe Valea Dâmboviței, acesta este compus din doi medici, 6 asistente și 5 infirmiere.În ce cel mai scurt timp, Primăria Voinești în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, va realibilita și curtea exterioară.
Este nevoie și de un Centru de Permanență la Voinești
Primarul Gabriel Dănuț Sandu a ținut să puncteze importanța funcționării acestui Centrul de Sănătate care va deservi întreaga populație de pe Valea Dâmboviței dar nu în ultimul rând , nu a ezitat să lanseze o nouă provocare autorităților județene și anume să fie pus în funcțiune și un Centru de Permanență la Voinești care se asigură continuitatea asistenţei medicale din cadrul Centrului de Sănătate după ora 13:00 prin asistenţă medicală primară în regim de gardă cu medicii de familie.
Prezent la eveniment, prefectul Claudia Gilia a ținut să sublinieze că SĂNĂTATEA DÂMBOVIȚENILOR, reprezintă o prioritate iar redeschiderea Centrului de Sănătate Voinești reprezintă un gest de respect pentru locuitorii de pe Valea Dâmboviței care trebuie să beneficieze de servicii de caliatate.
De la eveniment nu a lipsit dr. Sorin Stoica, directorul DSP Dâmbovița, a punctat importanța serviciilor medicale ce sunt oferite în cadrul Centrului de Sănătate Voinești și nu în ultimul rând a transmis mulțumiri personalului medical care-și desfășoară activitatea în această unitate medicală.
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a reafirmat că sănătatea dâmboviţenilor rămâne o prioritate pentru conducerea CJ Dâmboviţa , un act de normalitate. A trecut în revistă investițiile care se desfășoară la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Nu în ultimul rând , a ținut să transmită public un gând de apreciere pentru dr. Vasile Stăncescu cel carea ținut steagul sus și îl va ține în continuare la Centrul de Sănătate Voinești alături de o tânără doctoră care a ales să-și desfășoare activitatea medicală în Centru.

La acest eveniment important pentru comuna Voinești și localitățile limitrofe, au participat și vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public Cristian Avanu, managerul SJUT, Claudiu Dumitrescu, directorul Îngrijiri Medicale SJUT, Rodica Nicolae, toți primarii și viceprimarii de pe Valea Dâmboviței.
Urmărește observnews.ro și pe Google News