În timp ce milioane de români sunt îndemnați să strângă cureaua, iar profesorii, medicii, polițiștii și ceilalți bugetari sunt avertizați că „nu mai sunt bani”, Guvernul găsește resurse pentru un nou sistem de bonusuri destinat angajaților ANAF și ai Vămii. Mesajul transmis societății este unul care ridică inevitabil întrebări despre echitate și priorități.
Executivul argumentează că stimulentele sunt necesare pentru a crește gradul de colectare a taxelor și pentru a combate evaziunea fiscală. În teorie, performanța trebuie încurajată. Puțini ar contesta ideea că instituțiile statului ar trebui să funcționeze mai eficient.
Problema apare însă în contextul în care această măsură vine simultan cu apeluri repetate la austeritate și cu restrângerea unor drepturi sau beneficii pentru alte categorii de angajați din sectorul public. Pentru mulți români, contrastul este greu de ignorat: unora li se cere să accepte sacrificii, în timp ce altora li se oferă perspective de recompense financiare suplimentare.
Mai mult, un sistem de bonusuri bazat pe rezultatele controalelor fiscale poate ridica întrebări privind modul în care sunt stabilite obiectivele și indicatorii de performanță. Orice mecanism de acest tip are nevoie de criterii clare, transparente și de garanții că accentul rămâne pe aplicarea corectă a legii, nu pe atingerea unor ținte financiare cu orice preț.
Guvernarea înseamnă echilibru. Înseamnă să explici de ce o categorie profesională primește un anumit tratament și de ce alta trebuie să suporte reduceri. În lipsa unei comunicări convingătoare și a unor reguli percepute ca fiind echitabile, este firesc ca măsurile să provoace nemulțumiri.
Românii nu contestă, în general, ideea de performanță. Contestă dubla măsură. Contestă situațiile în care li se spune că bugetul este gol, dar apar excepții care par să contrazică acest mesaj. Într-o perioadă în care încrederea în instituții este deja fragilă, orice decizie care poate fi percepută ca privilegiind o categorie în detrimentul alteia riscă să adâncească această neîncredere.
Un stat puternic are nevoie de o administrație fiscală eficientă, dar are nevoie la fel de mult de profesori motivați, de medici respectați, de polițiști bine pregătiți și de funcționari tratați după aceleași principii de echitate.
Dacă austeritatea este cu adevărat necesară, ea trebuie aplicată după reguli egale și explicate transparent. Dacă performanța trebuie răsplătită, atunci criteriile ar trebui să fie corecte și aplicabile tuturor categoriilor de angajați publici, nu doar unora.
În definitiv, adevărata provocare pentru orice guvern nu este doar să colecteze mai mulți bani la buget, ci și să convingă cetățenii că regulile sunt aceleași pentru toți. Atunci când această percepție lipsește, fiecare măsură, indiferent cât de bine intenționată ar fi, riscă să fie privită prin prisma inechității.
O societate nu poate fi construită pe privilegiile unora și pe sacrificiile altora. Încrederea se câștigă prin consecvență, transparență și tratament egal, nu prin decizii care alimentează sentimentul că există două Românii: una obligată să suporte austeritatea și alta care beneficiază de excepții.
Dacă dorești un ton și mai incisiv, în stil de pamflet politic sau opinie de presă, pot redacta o versiune mult mai tăioasă, păstrând totuși afirmațiile în limitele faptelor verificabile și evitând acuzațiile care nu pot fi susținute.
