La sediul inspectoratului s-a desfăşurat ieri, 3 aprilie, în Sala de ședințe “Slt. (p.m.) Negulici Valeriu”, o şedinţă festivă dedicată Zilei Jandarmeriei Române, instituţie care sărbătorește 174 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.
Ședința a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, apoi au fost evocate momente din istoria Armei, după care colonel Mihai Matei, desemnat inspector șef, a dat citire mesajului adresat tututror jandarmilor la moment aniversar.
La această activitate au participat Claudia Gilia, prefectul judeţului, care a prezentat mesajul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, precucernicul părinte consilier eparhial Gabriel Voicilă, care a dat citire mesajului adresat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei Nifon, jr. Dănuț Popa, secretar general al județului, jr. Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, șefii celorlalte structuri cu care Jandarmeria colaborează și cadre militare în activitate ale Jandarmeriei Dâmboviţa.
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, 3 ofiţeri și 20 de subofiţeri au fost avansaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, iar inspectorul şef, colonel Mihai Matei i-a felicitat pentru profesinalism și rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată. Activitatea festivă s-a încheiat prin acordarea plutonierului-adjutant Ciprian Drăghici a titlului de „Jandarm de Onoare al Unității” pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
La mulţi ani, Jandarmeria Română!
La mulți ani, jandarmi dâmbovițeni!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News