Autor: ObservNews.ro

Noaptea s-a încheiat cu un accident serios pe DN 72, în localitatea Mija. Două autoturisme s-au ciocnit iar impactul s-a soldat cu trei persoane rănite. O femeie de 37 de ani, din Constanța, și un tânăr de 23 de ani, din Argeș, se aflau la volanul celor două mașini implicate în coliziune. O pasageră de 50 de ani, din Argeș, se afla în cel de-al doilea autoturism. Toți cei trei au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital pentru investigații. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au intervenit și au început cercetările pentru a stabili cu…

Citește mai mult

Cerul Târgoviștei s-a transformat într-o uriașă scenă de lumină, în cadrul Zilelor Cetății 2026. Sute de drone au desenat forme și imagini spectaculoase deasupra orașului, oferind publicului un show modern și spectaculos. Târgovișteni și vizitatori deopotrivă au urmărit cu ochii spre cer fiecare moment al demonstrației, iar imaginile create de drone au fost întâmpinate cu aplauze și exclamații de uimire. Tehnologia, muzica și creativitatea s-au întâlnit într-un spectacol care a adus un plus de magie sărbătorii orașului. Pentru câteva minute, Târgoviștea a avut propriul său tablou luminos pe cer. Spectacolul cu drone a fost unul dintre punctele forte ale ediției…

Citește mai mult

Istoria militară a Moldovei și Țării Românești, în perioada fanariotă, a fost tema principală a evenimentului organizat pe 5 septembrie, la Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște. Publicul a asistat la conferința „Mercenari balcanici în slujba domnilor fanarioți: arnăuții”, susținută de conf. univ. dr. Claudiu-Ion Neagoe, de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. În cadrul evenimentului a fost prezentat și volumul „The Military Organization of Moldavia and Wallachia in the Phanariot Era: 1709-1821”, semnat de Claudiu-Ion Neagoe și publicat în 2026, la Warwick, de editura Helion & Company. Lucrarea analizează organizarea militară…

Citește mai mult

Canotajul românesc confirmă încă o dată că România are o generație de excepție! Sportivii tricolori au încheiat pe primul loc în clasamentul pe națiuni la Campionatele Europene Under 23 desfășurate la Kruszwica, în Polonia, în perioada 5–6 septembrie. Bilanțul este impresionant: 9 medalii de aur și una de argint, adică 10 medalii în total și nu mai puțin de 9 titluri europene. România a participat cu 34 de sportivi, în 12 echipaje, iar rezultatele obținute demonstrează nivelul ridicat al canotajului românesc la categoria U23. Cele 9 titluri europene cucerite de România Dublu rame feminin (BW2-) – Iulica-Maria Ursu și Andreea…

Citește mai mult

Prima etapă de toamnă din Liga a 4-a Dâmbovița a oferit un adevărat spectacol fotbalistic. Terenurile din județ au fost animate de meciuri cu multe goluri, răsturnări de situație și rezultate care promit să conteze în lupta pentru primele poziții. Cel mai spectaculos duel al zilei s-a disputat la Potlogi, acolo unde FC Potlogi a trecut categoric de Voința Crețu, scor 8-2. Un alt meci cu multe goluri a fost cel dintre Sportul Vlădeni și Valahii Târgoviște, încheiat 5-3. La Gura Șuții, Recolta a obținut o victorie clară, 5-1 cu Săgeata Braniștea, în timp ce Viitorul Cojasca s-a impus cu…

Citește mai mult

Chindia Târgoviște a suferit o înfrângere dramatică la Slatina, scor 3-2, într-o partidă în care echipa a avut parte de un scenariu greu de digerat. Târgoviștenii au fost puși în situația de a alerga după rezultat, după ce gazdele au reușit să se desprindă pe tabelă. Chindia nu a cedat însă și a avut o reacție foarte bună, reușind să recupereze două goluri și să restabilească egalitatea. Când partida părea să se îndrepte spre un rezultat de egalitate, finalul a adus lovitura decisivă. Riza a înscris în prelungirile jocului, iar golul a stabilit scorul final: Slatina – Chindia Târgoviște, 3-2.…

Citește mai mult

Economia României traversează o perioadă dificilă, iar indicatorii economici din ultimele luni ridică semne serioase de întrebare cu privire la ritmul de dezvoltare al țării. Potrivit datelor prezentate, indicatorul analizat a coborât de la +3,5% în iulie 2025 în teritoriu negativ și a rămas pe minus lună după lună, ajungând la –7,4% în iunie 2026 și –6,1% în iulie 2026. Nici perspectivele pentru economia românească nu sunt optimiste. Comisia Europeană estimează pentru România o creștere economică de doar 0,1% în 2026, în condițiile unei inflații medii de aproximativ 7% și ale unei rate a șomajului estimate la 6,3%. Datele readuc…

Citește mai mult

Oana Țoiu este ministrul Afacerilor Externe al României. Cel puțin în acte. Pentru că, privind felul în care își exercită mandatul, începi să te întrebi dacă nu cumva funcția a devenit o extensie a partidului care a propus-o. Zilele acestea, România și-a pus semnătura, alături de alte zece state membre ale Uniunii Europene, pe un demers privind extinderea utilizării majorității calificate și limitarea, în anumite situații, a dreptului de veto. Nu vorbim despre o chestiune administrativă. Vorbim despre suveranitate, influență și capacitatea unui stat de a-și apăra interesele atunci când acestea intră în conflict cu poziția majorității. De aici începe…

Citește mai mult

Parcul Chindia a fost, de vineri până duminică, locul de întâlnire al tradițiilor românești, în cadrul Târgului Meșterilor Populari, unul dintre reperele importante ale Zilelor Cetății Târgoviște 2026. Evenimentul a fost deschis de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care au vizitat standurile și au stat de vorbă cu meșterii veniți din mai multe zone ale țării. Organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, târgul a reunit oameni care duc mai departe meșteșuguri învățate de la părinți și bunici. Fiecare obiect prezentat a avut în spate ore de muncă, răbdare,…

Citește mai mult

Comuna Răzvad este pregătită pentru începutul noului an școlar! Toate unitățile de învățământ au fost pregătite pentru a-i primi pe elevi în cele mai bune condiții, după ce, în această perioadă, au fost realizate lucrările și pregătirile necesare. Sălile de clasă și spațiile educaționale sunt curate, îngrijite și gata pentru prima zi de școală. O veste bună pentru elevii din comuna Răzvad este și continuarea unei frumoase tradiții. Chiar dacă, în acest an, Ziua Comunei nu a putut fi organizată, administrația locală a decis ca educația să rămână o prioritate, astfel că elevii vor găsi rechizite pregătite pe băncile lor…

Citește mai mult