Autor: ObservNews.ro

Fanii Marvel din Târgoviște au un nou motiv să meargă la cinema. „Avengers: Endgame”, unul dintre cele mai spectaculoase filme din universul Marvel, revine pe marele ecran, într-o proiecție specială „Encore”. Filmul va putea fi văzut din 23 septembrie, la Cinema Independența din Târgoviște. Povestea îi readuce în prim-plan pe Tony Stark, Thor, Black Widow, Captain America și Bruce Banner, într-o confruntare decisivă după evenimentele dramatice provocate de Thanos. Tony Stark se află izolat în spațiu, în timp ce, pe Pământ, membrii rămași ai echipei Avengers încearcă să găsească o soluție pentru a-i readuce pe cei dispăruți. Miza este uriașă:…

Citește mai mult

Sorana Cîrstea va lipsi de la următoarele două turnee importante din calendarul WTA, după accidentarea suferită la gambă în primul tur de la US Open. Românca a avut un parcurs solid la ultimul turneu de Grand Slam al anului. Deși a acuzat probleme la gambă încă din meciul cu Julia Grabher, Cîrstea a continuat competiția și a ajuns până în optimile de finală. Pe traseu, ea a trecut și de Diane Parry și Jasmine Paolini, înainte de a fi eliminată de americanca Jessica Pegula. Accidentarea nu este însă complet vindecată. Potrivit informațiilor transmise de antrenorul Adrian Cruciat, Sorana se află…

Citește mai mult

După șapte etape consecutive în care a fost televizată, Chindia Târgoviște dispare, în premieră, din grila transmisiunilor TV în etapa a 8-a. Formația târgovișteană va evolua în deplasare, pe terenul celor de la Unirea Slobozia, într-un duel între două echipe cu pretenții, însă partida nu se numără printre cele patru alese pentru transmisia națională. Până acum, Chindia fusese televizată în fiecare etapă, indiferent de adversar, fiind chiar ultima formație din Liga 2 care își văzuse toate meciurile transmise la nivel național. În etapa a 8-a, televiziunile au optat pentru partidele de la Clinceni, Râmnicu Vâlcea, Dumbrăvița și Târgu Mureș. Astfel,…

Citește mai mult

Sportivii de la Clubul Sportiv Târgoviște au avut o evoluție foarte bună la cea de-a doua ediție a turneului internațional de judo „Motiuashi”, desfășurat în weekend la București. Judocanii pregătiți de antrenorul Ilie Torcică au reușit să urce de cinci ori pe podium, într-o competiție care a adunat aproape 800 de sportivi din România, Republica Moldova, Italia și Turcia. Performanța cea mai importantă a fost reușită de Iliuță Dobra, care a cucerit medalia de aur la categoria U15, 81 de kilograme. Sportivul de la CS Târgoviște a avut un parcurs excelent și și-a învins toți adversarii, încheind competiția pe cea…

Citește mai mult

România ajunge într-un punct în care cifrele nu mai pot fi ascunse în spatele discursurilor politice. Dobânzile la care statul se împrumută sunt extrem de ridicate, riscul de retrogradare rămâne pe masă, iar românii suportă deja măsurile de consolidare fiscală prin taxe mai mari și înghețarea unor venituri. Randamentul obligațiunilor românești pe termen lung se menține în jurul pragului de 7%, iar datele disponibile pentru 16 septembrie indică aproximativ 7,26% pentru titlurile pe 10 ani. România nu este, oficial, în categoria „junk”. Ratingurile Fitch și Moody’s o mențin încă în zona „investment grade”, însă cu perspectivă negativă. O eventuală retrogradare…

Citește mai mult

Schimbări importante în Codul penal privind exploatarea sexuală a minorilor. Parlamentul a adoptat modificarea articolului 374, prin care sunt înăsprite sancțiunile și sunt introduse prevederi clare pentru noile forme de abuz din mediul online. Parlamentul a făcut un pas important pentru consolidarea protecției copiilor în fața exploatării sexuale, inclusiv în mediul digital. Articolul 374 din Codul penal a fost modificat, iar noua reglementare aduce sancțiuni diferențiate în funcție de gravitatea faptelor și prevederi adaptate evoluției tehnologiei. Una dintre modificările importante este schimbarea terminologiei. Sintagma „pornografie infantilă” este înlocuită cu „materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”, pentru a evidenția faptul…

Citește mai mult

Agitație la Registrul Comerțului, înainte de termenul-limită pentru trecerea la CAEN Rev.3. Zeci de mii de firme din România încă nu au finalizat procedura, iar apropierea datei de 25 septembrie 2026 riscă să ducă la o avalanșă de solicitări într-un interval foarte scurt. În Dâmbovița, antreprenorii se confruntă deja cu o perioadă aglomerată, în condițiile în care firmele trebuie să își actualizeze codurile CAEN și, în unele cazuri, să coreleze aceste modificări cu alte documente, autorizații sau avize necesare desfășurării activității. Datele prezentate de IMM România arată că, la nivel național, doar puțin peste 34% dintre societăți au finalizat până…

Citește mai mult

Bazinul Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație din Târgoviște va trece printr-un amplu proces de modernizare. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor, valoarea proiectului depășind 34 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin fonduri elvețiene. Este prima investiție majoră realizată la acest obiectiv de la inaugurarea sa, în urmă cu mai bine de 10 ani. În tot acest timp, bazinul a funcționat neîntrerupt, iar echipamentele au ajuns la un grad important de uzură, atât fizică, cât și morală. În plus, pentru unele dintre instalațiile existente, piesele de schimb nu se mai fabrică. Modernizare și eficiență energetică Proiectul…

Citește mai mult

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a demarat, la nivel național, Operațiunea F.O.C.U.S. – Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, o amplă acțiune de verificare a activității caselor de schimb valutar. Potrivit ANAF, controalele se desfășoară simultan la 180 de case de schimb valutar, din mai multe județe ale țării și din municipiul București. Acțiunea vine după un proiect-pilot în urma căruia inspectorii au identificat un grad ridicat de neconformare fiscală și principalele tipuri de abateri din domeniu. În cadrul Operațiunii F.O.C.U.S., sunt urmărite în special:fiscalizarea operațiunilor de schimb valutar;utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale; concordanța dintre operațiunile efectuate și…

Citește mai mult

Toamna își intră serios în drepturi săptămâna viitoare. Meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii, temperaturile putând scădea chiar și cu 10–15 grade de la o zi la alta. Începând de vineri, vin ploi și furtuni. Primele semne ale schimbării vremii apar încă din acest weekend, 19–20 septembrie. Începând de luni, 21 septembrie, aerul rece va pătrunde treptat în țară, iar răcirea va fi mai puternică în vest, nord și centru. Marți, 22 septembrie, vremea va deveni rece în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea nordică poate fi chiar deosebit de rece pentru această perioadă. Ploi pe…

Citește mai mult