Autor: ObservNews.ro

Acțiune de amploare desfășurată în zona orașului Găești și în localitățile arondate. Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de la Poliția Orașului Găești și de la Secțiile de Poliție Rurală Valea Mare, Mătăsaru și Petrești, au derulat activități pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de siguranță în apropierea unităților de învățământ. Acțiunea a vizat nu mai puțin de 46 de unități de învățământ preuniversitar, iar beneficiarii activităților preventive au fost peste 1.000 de elevi și 18 cadre didactice. În timpul verificărilor, polițiștii au legitimat 97 de persoane și au controlat 49 de autovehicule. În urma abaterilor…

Citește mai mult

Un accident rutier s-a produs pe DJ 701, în afara localității Corbii Mari. Șase persoane, printre care patru minori, au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit primelor informații transmise de polițiști, accidentul a avut loc în jurul orei 21:10. Polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă. Din verificările preliminare a reieșit că un bărbat de 32 de ani, din comuna Bucșani, aflat la volanul autoturismului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț. În urma impactului…

Citește mai mult

Schimbare importantă în programul Festivalului-concurs național „Ion Dolănescu”! Organizatorii au anunțat că Gala laureaților, programată vineri, 18 septembrie 2026, va începe la ora 17:00, și îi invită pe iubitorii muzicii populare românești să fie alături de concurenți și de artiștii invitați. Evenimentul reprezintă unul dintre momentele importante ale festivalului, aducând pe scenă interpreți care păstrează și promovează tradiția cântecului popular românesc, dar și tineri concurenți care își doresc să se afirme în fața publicului și a specialiștilor. Un rol important în desfășurarea celor două seri de festival îl va avea Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură, condusă de…

Citește mai mult

Una dintre cele mai cunoscute povești din lumea animației revine pe marele ecran! Wile E. Coyote, eternul urmăritor al lui Road Runner, schimbă de această dată tactica și decide să se răzbune pe compania ale cărei produse i-au dat peste cap, de nenumărate ori, planurile. În „Coyote vs. Acme”, după încă o încercare eșuată de a-l prinde pe rapidul Road Runner, Coyote ajunge la concluzia că problema nu este doar la el, ci și la produsele ACME. Așa că, în loc să mai comande o nouă invenție pentru urmărirea rivalului său, decide să apeleze la un avocat și să dea…

Citește mai mult

Educația pentru protejarea mediului ajunge mai aproape de copii prin joc și activități interactive. Caravana „Nu consuma plastic, frate!” este organizată marți, 22 septembrie 2026, de la ora 13:00, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița, de pe strada Locotenent Major Dragomirescu Liviu. Evenimentul se adresează cadrelor didactice din învățământul primar din județul Dâmbovița și se desfășoară în contextul programului Săptămâna Verde. În cadrul întâlnirii, profesorii vor descoperi jocul educațional „Nu consuma plastic, frate!”, un boardgame conceput pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă, într-un mod atractiv și ușor de aplicat, importanța protejării mediului. Prin intermediul jocului sunt abordate…

Citește mai mult

Alina Savu rămâne la CSM-CSU Târgoviște și în sezonul 2026–2027, continuând una dintre cele mai longevive povești din baschetul târgoviștean. Jucătoarea îmbracă tricoul clubului încă din 2017, iar noul sezon marchează al 10-lea sezon consecutiv în care Alina Savu evoluează pentru echipa din Târgoviște. Experimentata baschetbalistă a rămas de-a lungul anilor alături de formația târgovișteană, devenind una dintre jucătoarele reprezentative pentru continuitatea proiectului CSM-CSU Târgoviște. Pentru sezonul 2026–2027, Alina Savu își continuă aventura în baschetul târgoviștean, cu obiectivul de a contribui din nou la rezultatele echipei. Un deceniu în tricoul CSM Târgoviște. O poveste care merge mai departe! Mult succes…

Citește mai mult

Chindia Târgoviște își întărește lotul pentru noul sezon și anunță transferul mijlocașului togolez Samuel Asamoah, în vârstă de 32 de ani. Fotbalistul a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire. Asamoah vine la Târgoviște cu o experiență importantă acumulată în fotbalul european. Mijlocașul a bifat 111 meciuri în prima ligă din Belgia, unde a evoluat pentru St. Truiden și Leuven. În cariera sa se mai regăsesc Eupen, dar și formațiile chineze Guangxi Pingguo și Qingdao Red Lions. Pentru fotbalul românesc, Samuel Asamoah nu este un nume necunoscut. Acesta a evoluat și pentru FCU Craiova, astfel…

Citește mai mult

Hongcheon Challenger, în Coreea de Sud Baschetul târgoviștean trece din nou granițele României! Robert Papuc, component al CSU Târgoviște, face parte din lotul național al României care va participa, în perioada 18–19 septembrie 2026, la FIBA 3×3 Hongcheon Challenger, competiție internațională organizată în Coreea de Sud. Prezența lui Robert în echipa României reprezintă o nouă recunoaștere pentru baschetul universitar târgoviștean și pentru munca depusă de sportivii clubului. Competiția de la Hongcheon oferă echipei României și oportunitatea de a lupta pentru calificarea la Macau Masters, unul dintre turneele importante din circuitul FIBA 3×3. CSU Târgoviște transmite mult succes lui Robert Papuc…

Citește mai mult

Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan provoacă o reacție dură din partea PSD. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu spune că a primit cu „surprindere și dezamăgire” decizia șefului statului și pune sub semnul întrebării alegerea europarlamentarului liberal pentru conducerea Guvernului. Grindeanu îl acuză pe Mureșan că, înainte de desemnarea sa, ar fi dus la Bruxelles o campanie împotriva intereselor României, inclusiv în ceea ce privește fondurile europene. „Este greu de înțeles ce argumente a avut șeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureșan”, afirmă liderul PSD. În mesajul său, Grindeanu folosește…

Citește mai mult

ANTICIPATELE, CU UN PAS MAI APROAPE! Nicușor Dan îl desemnează pe Siegfried Mureșan premier Criza politică intră într-o nouă fază. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe eurodeputatul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, după consultările cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni. Miza este uriașă: noua propunere trebuie să obțină susținerea Parlamentului, însă președintele a recunoscut că, în acest moment, nu există o majoritate parlamentară conturată. „România are nevoie de guvern”, a transmis Nicușor Dan, explicând că a ales să-l propună pe Mureșan în condițiile în care acesta a primit, potrivit președintelui, cel mai mare sprijin în cadrul consultărilor.…

Citește mai mult