Autor: ObservNews.ro
Dacă anul trecut eurodeputatul a realizat ce a promis, ducând echipa premiantă la Parlamentul European, anul acesta va pregăti o expoziție chiar în incinta legislativului european cu ocazia Romanian Digital Day, eveniment pe care îl organizează la Bruxelles. „Nu voi înceta să-i sprijin pe românii care vor să arate că ideile lor pot deveni realitate și face o lume mai bună.”, a afirmat eurodeputatul Victor Negrescu Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Președintele PSD, Marcel Ciolacu a reafirmat că a stopat orice negociere politică până la rezolvarea problemelor sociale din țară. Liderul social-democrat a avut o întâlnire cu angajații din sistemul sanitar despre care a spus că sunt cei care au stat în prima linie a luptei cu pandemia, în timp ce alții fumau și beau în Guvern, se aceea, respectul față de ei trebuie tradus și prin fapte concrete. ” Am convenit să le răspundem majorității solicitărilor. Toate salariile din sistem vor fi aduse la grila convenită prin legea salarizării unitare. Posturile din sistemul sanitar vor fi deblocate. Voucherele de vacanță vor…
Aceste programe de formare profesională se vor desfășura inclusiv în județul Dâmbovița. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza în luna iunie 2023, 140 programe de formare profesională pentru un număr de 2.095 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de Agenţiile Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi a Municipiului București. În primele patru luni ale anului 2023, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea…
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas, pentru a dialoga pe tema priorităților de finanțare din sistemul medical. Principalele priorități asupra cărora au fost agreate soluții vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităților și noul sistem de salarizare. Astfel, prin memorandum promovat de Ministerul Sănătății, Guvernul va aproba deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical, demers inițiat deja la nivelul sistemului Educației, ambele domenii reprezentând priorități ale Coaliției de Guvernare. Vor fi alocate finanțările necesare pentru a completa plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații din sistem.…
Sindicaliștii din Educație s-au întâlnit la Palatul Victoria, cu reprezentanții Guvernului, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învățământ. În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un…
Administrația locală de la Găești a pregătit Pradă Copilăriei cu prilejul Zilei de 1 iunie, un eveniment în premieră și plin de culoare. Pe 1 iunie, de la ora 10.00, edilul Gheorghe Grigore vă așteptă să luați parte la Parada Copilăriei, care va avea loc pe traseul Casa de Cultură – Sens Giratoriu – Parcul Central, alături de frumoase majorete, personaje de poveste și copii talentați. ” De la 10.30, în Parc, dăm startul tradiționalului concurs cu premii Desene pe asfalt, dar și spectacolului, din care nu vor lipsi muzica, dansul, dar și animatorii și personajele Disney pe care le…
În perioada 20 februarie – 25 mai 2023 au fost efectuate 3 milioane de plăți prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a sumelor achitate ajungând la 678 milioane lei. Dintre acestea, 145.000 de plăți, în valoare de peste 30 milioane de lei, au fost făcute prin intermediul platformei online, iar pentru lemne de foc cardurile de energie au fost utilizate de peste 92.000 de beneficiari. Suma achitată, în numerar, pentru compensarea costului lemnelor de foc este de 62,4 milioane lei. „Compensarea facturilor la energie este unul dintre programele cu cel mai mare număr de beneficiari pe care le-am derulat…
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan alături de prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia au fost prezenți la inaugurarea noului teren de sport multifuncțional din incinta Școlii Mărcești, un proiect realizat prin PJDL, program inițiat de președintele Consiliul Județean Dâmbovița. „Încă o investiție finalizată cu ajutorul Programului Județean de Dezvoltare Locală! Astăzi, în satul Mărcești din comuna Dobra, am inaugurat terenul multisport construit pentru elevii și tinerii din localitate. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 500.000 de lei, contribuția Consililului Județean Dâmbovița fiind de 220.000 de lei. Acesta este al treilea proiect pe care îl finanțăm în comuna Dobra. A mai…
Astăzi, 31 mai, încep Zilele Județului Dâmbovița, au loc evenimente oficiale administrative, spectacole și evenimente culturale, dedicate celor mari și mici, întreceri sportive, lansări de carte și târguri și multe alte manifestări. Timp de cinci zile, 31 mai – 4 iunie, județul Dâmbovița este în sărbătoare. Programul zilei de 31 mai 2023: ora 10:00- „Maratonul Tradițiilor Dâmbovițene” – Complexul Național Muzeal Curtea Domnească ora 13:00, ședința festivă ce va avea loc la Palatul Brâncovenesc din comuna Potlogi ora14:00 – Deschiderea Târgului Meșterilor Populari ora 17:00, Gala de excelență a județului Dâmbovița – Cinematograful Independența din Târgoviște. ora 19:00 – Spectacol de…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, din Ploiești, bănuit de comiterea a șapte fapte de furt calificat. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în cursul lunii februarie a.c., în timp ce ar fi avut fața acoperită, bănuitul ar fi participat în mod nemijlocit și ar fi asigurat zona comiterii faptelor în timp ce un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, ar fi sustras toba catalitică de la șapte autoturisme parcate în…
