Autor: ObservNews.ro
49 de șefi de stat, guvern și instituții europene se vor deplasa astăzi la Chișinău, pentru a da un mesaj de solidaritate și sprijin pentru drumul european al Republicii Moldova, într-un eveniment istoric, de o însemnătate deosebită. Uniunea Europeană face toate eforturile pentru accelerarea integrării Republicii Moldova, ca dovadă fiind anunțul începerii procesului de negociere în vederea aderării chiar în luna septembrie. „Vă felicit pentru evoluția rapidă în acest proces amplu, le urez succes tuturor participanților la Summit-ul EPC și îmi exprim convingerea că acest eveniment la contribui la promovarea cooperării transfrontaliere, consolidând solidaritatea între statele europene! Multă sănătate și…
PNL spune că în urma discuțiilor pe care le-a avut atât cu președintele Klaus Iohannis, cât și cu reprezentanții sindicatelor, s-a convenit majorarea salariilor din educație, chiar de mâine. „Vom adopta mâine OUG prin care salariile personalului didactic vor crește cu 1000 de lei brut lunar și cele ale personalului nedidactic cu 400 de lei brut lunar. Majorările pe care le vom aproba mâine reprezintă un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în legea salarizării. Totodată, am propus ca, în noua grilă, salariul debutanților să ajungă la nivelul salariului mediu brut pe economie. Majorările se vor…
Liderul PSD, Marcel Ciolacu are convingerea că s-a ajuns, împreună cu liderii sindicali din Educație, la o soluție care oferă toate premisele ca profesorii să se întoarcă la ore, iar anul școlar să se termine în condiții normale. Majorarea cu 1000 de lei a salariilor pentru profesori, respectiv 400 de lei pentru personalul auxiliar, este un pas semnificativ dintr-un proces mai larg, care va fi întărit prin noua lege a salarizării unitare. ” Este clar acum că obiectivul nostru este unul comun: ca în noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant să se raporteze la salariul mediu brut din economie…
Au trecut 76 de zile de la intrarea în vigoare a ORDINULUI nr. 201 din 19 aprilie 2022 referitor la furnizarea de informații la comercializarea produselor finite/ mâncărurilor furnizate de unitățile de restaurație colective. Acest ordin are menirea de a aduce speranță printr-o informare corectă și transparentă pentru ca fiecare consumator să aleagă în cunoștință de cauză ținând cont de starea de sănătate precară a populației. Consumatorii încă nu știu ce comandă, atât la restaurant, cât și de pe platformele online! Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
La Liceul Teoretic ” Ion Ghica Răcari „, emoții, lacrimi și bucurie, cam așa s-ar putea descrie, într-un cuvânt, ziua de 31 mai 2023.Pentru absolvenții de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic Răcari, această zi a reprezentat un moment de bilanț, încheierea unei etape. Cu lacrimi în ochi, de fericire pentru reușita lor, dar și de tristețe pentru că și-au luat „La revedere!” de la o generație extraordinară, cadrele didactice și edilul Marius Caravețeanu le-au transmis mesaje mobilizatoare tinerilor absolvenți. Elevii claselor a XII-a au pășit voios în curtea Liceului Teoretic ” Ion Ghica” Răcari pentru un ultim act…
S-a finalizat procesul de evaluare a proiectelor depuse pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe (palatele și cluburile copiilor, cabinetele de asistență psihopedagogică, cluburile sportive). Se vor finanța prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) un număr total de 2.538 de proiecte, pentru 5.846 unități de învățământ beneficiare. Valoarea totală eligibilă fără TVA este de 1.024.237.402,96 de euro. Investițiile presupun: -cabinete școlare (inclusiv pe discipline, de asistență psihopedagogică, săli de sport) dotate cu mobilier și materiale sportive, inclusiv echipamente digitale. – laboratoare de științe dotate cu mobilier specific, echipamente digitale și materiale didactice. – laboratoare de…
Prof. univ. dr. Leonardo Badea a primit titlul de cetățean de onoare al județului Dâmbovița, evenimentul a fost găzduit de Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi, moment dedicat Zilelor Județului Dâmbovița. Momentul a fost urmat de un scurt program artistic susținut de Sextetul „Muntenia”. Artiștii au creat o atmosferă unică, prin eleganța și rafinamentul muzicii simfonice. „Prin decernarea acestui titlu, administrația județeană recunoaște bogata carieră profesională și academică a domnului Leonardo Badea, parcursul domniei sale fiind strâns legat de Universitatea Valahia din Târgoviște. Totodată, din punct de vedere administrativ și politic, domnul Leonardo Badea a deținut funcțiile de consilier județean, vicepreședinte…
Zilele județului Dâmbovița au debutat, miercuri, 31 mai 2023. Încă de la primele ore ale dimineții, conducerea CJ Dâmbovița a participat la deschiderea Zilelor județului Dâmbovița prin Maratonul Tradițiilor Dâmboviţene. Evenimentului a fost găzdui de Muzeul de Istorie. După-amiază a avut loc Gala de Excelență a județului Dâmbovița, ediția a II-a, a avut loc miercuri seară la Cinematograful Independența. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Dâmbovița în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița ” Iubim Dâmbovița”. Sala Cinematografului Independența din Târgoviște a fost neîncăpătoare la Gala de Excelență unde au fost evidențiați oameni care au contribuit la dezvoltarea județului Dâmbovița și …
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, unul în județul Ilfov, două în județul Sibiu și două în județul Dâmbovița. Activitățile de urmărire penală sunt efectuate într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada decembrie 2022 – mai 2023, un bărbat de 38 de ani, din municipiul București, în urma unor…
Jandarmii dâmbovițeni vor acționa zilnic pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la activitățile cultural-artistice/ tradiționale și recreative, ce vor avea loc pe raza judeţului Dâmboviţa, fiind pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor. Dintre principalele manifestări publice care se vor desfășura la nivel județean amintim următoarele: – începând de astăzi, 31 mai și până pe data de 4 iunie activitățile cultural-artistice ocazionate de Zilele Județului Dâmbovița; – pe data de 1 iunie a.c., activitățile recreative dedicate Zielei Copilului, atât în municipiul Târgoviște, cât și în orașele Pucioasa, Găești, Titu și Răcari;…
