Autor: ObservNews.ro

Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat bugetul propriu al Județului Dâmbovița. Fundamentarea capitolului de venituri s-a făcut în baza legilor nr. 317/2021 privind bugetul de stat pe anul 2022 şi nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru fundamentarea capitolului de cheltuieli bugetare, s-au avut în vedere: asigurarea creditelor bugetare necesare efectuării cheltuielilor de personal și a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile pentru toate instituţiile şi serviciile publice finanţate din bugetul propriu al judeţului, astfel ca activitatea acestora să se desfăşoare în condiţii bune, asigurarea creditelor bugetare necesare cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile; asigurarea creditelor…

Citește mai mult

Sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia Târgoviştei organizează, marți, 15 martie 2022, Examenul de capacitate preoţească, sesiunea de primăvară, pentru licenţiaţii și masteranzii în teologie, specializarea Teologie – Pastorală, fii duhovniceşti ai Eparhiei noastre, ce îndeplinesc toate condițiile canonice în vederea hirotoniei. Înscrierea candidaţilor va avea loc până la data de 11 martie 2022, la Secretariatul Centrului eparhial. În ziua de 14 martie 2022 va avea loc testarea psihologică, începând cu ora 9.00, la Centrul eparhial. Proba scrisă a Examenului de capacitate preoţească va avea loc în ziua de marți, 15 martie 2022, la ora 8.00, iar…

Citește mai mult