Conferința cu tema „Satul european – baza coeziunii și dezvoltării Uniunii Europene”, a avut loc la Alba Iulia, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia a răspuns la invitația președintelui Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici.
Întâlnirea a reunit o serie de reprezentanți ai diferitelor colectivități teritoriale din Uniunea Europeană, UK, Republica Moldova, dar și din Regatul Maroc.
„În intervenția pe care am avut-o în panelul ”Importanța inițiativei privind satele inteligente în toate politicile UE” am subliniat următoarele aspecte:
Satul Românesc s-a dezvoltat mult în ultimii ani. Dacă în primii ani după Revoluție am avut foarte mulți tineri care au emigrat din țară, acum vedem și un proces invers – în care tinerii de atunci se întorc școliți, cu o meserie bine învățată, cu idei de afaceri și încearcă să reconstruiască ce au lăsat în urmă acum ceva timp. Ei au înțeles, acolo departe de casă, că tradițiile și patrimoniul național ne dau substanța de neam, ne fac unici și pornind de la valorile tradiționale putem oferi ceva unic întregii lumi.Europa așa s-a dezvoltat, prin conservarea tradițiilor și patrimoniului fiecărei națiuni, prin valorificarea fiecărei comunități și prin valorificarea diversității.
În județul Dâmbovița satul românesc se dezvoltă în jurul unor idei și proiecte care aduc bună-stare și liniște în casele oamenilor. În calitate de Prefect, reprezentant al Guvernului României în teritoriu, am sprijinit și voi sprijini în continuare valorificarea oricăror oportunități de finanțare, atât din fonduri guvernamentale sau locale, cât și din bani privați sau fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților locale și scăderea diferențelor dintre mediul rural și cel urban. Cu toții avem nevoie de școli, drumuri, spitale sau servicii publice mai bune, indiferent de unde venim. În acest moment România are foarte multe oportunități pentru dezvoltarea zonelor rurale în perioada 2021 – 2027.
Investițiile propuse în noile Programe Operaționale au ca scop atât creșterea atractivității, cât și creșterea economică a zonelor rurale, precum și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
În toate Programele 2021-2027 au fost propuse o serie de intervenții care să faciliteze inițiativele antreprenoriale și îmbunătățirea infrastructurii, după cum urmează:
Programele Regionale 2021-2027 dezvoltă proiecte pentru protecția, conservarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, reabilitarea/ modernizarea/ extinderea și dotarea clădirilor destinate utilizării publice pentru activități culturale și recreative, înființarea și amenajarea traseelor turistice și a locurilor de recreere folosind soluții prietenoase cu mediul, reabilitarea/ modernizarea/ extinderea și dotarea taberelor de elevi și preșcolari, dezvoltarea infrastructurii de turism/agrement și activelor turistice publice (proiecte integrate în cadrul SIDU) – urban și rural. În plus, se vor putea face investiții în digitalizarea administrației prin dezvoltarea de servicii pentru siguranța și în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri, inclusiv smart village.
Va trebui să investim în proiecte pentru reducerea disparităților dintre mediul urban și rural și dezvoltarea infrastructurii de transport adaptat nevoilor.
Au început deja investițiile în infrastructuri educaționale. Acestea sunt necesare pentru a asigura diminuarea decalajelor între rural și urban în ceea ce privește accesul la educație de calitate și evoluția demografică a populației școlare, reducerea abandonului școlar, supraaglomerarea, creșterea accesului la educație a elevilor aparținând unor grupuri dezavantajate.
Am încredere că vom lăsa copiilor noștri un patrimoniu extrem de valoros.
Toți cei prezenți la eveniment am putut vedea la fața locului, prin vizitarea Comunei Ciugud din județul Alba (un smart village în adevăratul sens al cuvântului), modul în care fondurile europene, dar și guvernamentale au schimbat fața comunităților din România.
De asemenea, întâlnirea cu delegația Regatului Maroc mi-a oferit oportunitatea de a afla detalii despre modul de organizare a administrației locale din Regat, dar și despre relația dintre reprezentantul Guvernului, Guvern și colectivitățile locale marocane.
Întâlnirea de la Alba Iulia ne-a demonstrat că dialogul aplicat despre administrație, despre dezvoltarea comunităților noastre și despre oportunitățile de a le oferi oamenilor servicii de calitate este necesar, iar schimbul de bune practici este extrem de util.
Îi mulțumesc primarului Comunei Ciugud, domnul Gheorghe Damian pentru călduroasa ospitalitate! Rămâne un exemplu de bune practici în atragerea fondurilor europene.
Un gând de apreciere, respect și deosebită considerație președintelui Asociației Comunelor din România, domnul Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi.”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News