Autor: ObservNews.ro
Sărbătoarea Toamnei la Găești, un eveniment cu tradiție pe care Primăria Găești îl pregătește. Produsele locale, producătorii locali și meșteșugurile sunt promovate în cadrul evenimentului. ” Dragi găeșteni, în zilele de 7-8 Octombrie 2023 organizăm în Parcul Central, Sărbătoarea Toamnei. Promovăm producătorii și meșteșugarii tradiționali. Vă așteptăm cu drag!”, a transmis primarul Gheorghe Grigore Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS Urmărește observnews.ro și pe Google News
Cursul de perfecționare pentru antrenorii echipelor de seniori, care a avut loc la București, în sala de conferințe din cadrul sediului COSR, s-a bucurat de prezența a trei tehnicieni importanți din voleiul european și mondial actual. Este vorba de Stelian Moculescu, Zoran Terzic și Guillermo Naranjo Hernandez. Aproape 100 de antrenori din voleiul românesc au fost prezenți la curs. Stelian Moculescu, antrenorul de la Dinamo București, le-a vorbit tehnicienilor despre rolul coordonatorului în jocul de volei, detalii tehnice și tactice. Zoran Terzic, actualul antrenor al naționalei Rusiei, a predat sistemul de blocaj și organizarea tranziției, iar Guillermo Naranjo Hernandez, selecționerul…
Angajatorii pot fi partenerul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în formarea, perfecționarea și alegerea viitorilor angajați. Având în vedere că șomerii înregistrați la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă pot fi viitorii angajați, este important ca ANOFM să ofere cursuri de formare profesională în funcție de nevoile angajatorilor. Nevoia de adaptare a planurilor de formare profesională la nivel local, regional la cerințele pieței muncii este un deziderat al reformei SPO. În demersul ANOFM de a răspunde solicitărilor angajatorilor, în programele de formare profesională și în procesele de evaluare a competențelor organizate în perioada ianuarie – august…
AFIR anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul PNDR 2014 – 2020. Fermierii pot depune cererile de finanțare începând cu data de 2 octombrie 2023, ora 9.00 până la data limită de 15 decembrie 2023, ora 16.00. Fondurile disponibile pentru cea de-a cincea sesiune aferentă submăsurii 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sunt în valoare de 21.378.798 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de solicitanți. Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei…
La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 01:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au oprit pentru control, pe drumul județean 714, în comuna Buciumeni, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Valea Leurzii. Întrucât conducătorul auto ar fi emanat halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest.În urma testării, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea…
O mașină a fost cuprinsă de flăcări în timp ce se deplasa pe un drum din comuna dâmboviţeană Petrești, satul Puntea de Greci. Intervine Detașamentul Găești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și Garda de Intervenție Vișina a venit în ajutor cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul se manifesta generalizat la autoturism. Incendiul s-a extins și la vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 500 mp. În urma incendiului a rezultat o persoană rănită, suferind arsuri la nivelul membrelor superioare. Aceasta a fost asistată medical la fața…
În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii au emis 8.629 de ordine de protecție provizorii, 3.606 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. La nivel național, în primele 8 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 3,6%, față de primele 8 luni ale anului 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte. Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2022, pentru loviri sau alte violențe (de la 23.151 la 23.786 de fapte), nerespectarea ordinelor de protecție (de la 2.166 la 2.742 de fapte) și…
MIPE, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a lansat în consultare publică 4 ghiduri pentru finanțarea de proiecte în valoare totală de aprox. 222 milioane euro. Ghidul solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea de programe de screening” Alocare: 140 milioane de euro Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor spitalelor de pediatrie” Alocare: 42,5 milioane de euro Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor spitalelor de obstetrică ginecologie” Alocare: 36 milioane de euro Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte: „Măsuri sistemice…
Asigurarea de sănătate poate reprezenta un instrument de protecție pentru a face față mai ușor unor evenimente nedorite dar trebuie să țineți cont de anumite etape. Țineți cont de faptul că, dacă vă gândiți să încheiați o asigurare de sănătate privată, acest lucru trebuie făcut din timp – nu așteptați până vă îmbolnăviți! Optați pentru o polita flexibilă, astfel încât să poată fi personalizată în funcție de nevoi, de buget și de serviciile medicale incluse. Înainte să semnați polița de asigurare medicală, citiți cu atenție contractul și verificați dacă sunt toate riscurile acoperite. În cazul în care nu înțelegeți anumite…
Jandarmii dâmbovițeni au răspuns invitației Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) și au participat în mijlocul elevilor aflați în “Tabăra Veteranilor” organizată la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani din comuna Aninoasa. Într-un mediu natural, în imediata vecinătate a Mănăstirii Dealu, au fost organizate pentru cei 30 de elevi de la Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Pucioasa, ateliere cu caracter educativ, unde jandarmii le-au prezentat aspecte referitoare la principalele atribuții și misiuni ale Jandarmeriei Române. La activitate a participat și Sat, partenerul patruped al jandarmilor în misiuni, care a efectuat câteva exerciții de disciplină alături de conductorul…
