La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 01:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au oprit pentru control, pe drumul județean 714, în comuna Buciumeni, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Valea Leurzii.
Întrucât conducătorul auto ar fi emanat halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest.În urma testării, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.Totodată, în jurul orei 18:40, pe drumul județean 702F, în localitatea Răscăieți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat un tânăr de 19 ani, în timp ce ar fi condus motoscuter neînregistrat în circulație și fără a deține permis de conducere.În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și cei de la Serviciul pentru Combaterea Criminalității Organizate Dâmbovița au oprit pentru control, pe drumul comunal 50, în afara localității Văcărești, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Slobozia Moară.Conducătorul auto a fost testat pentru depistarea consumului unor substanțe psihoactive, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe interzise în organism, fapt pentru care acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.
În plus, în urma controlului efectuat în autoturismul bărbatului, polițiștii au descoperit șase bile care ar fi conținut o substanță pulverulentă de culoare albă.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și încălcarea prevederilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Un alt bărbat de 47 de ani, din Titu, a fost surprins de polițiști în timp ce ar fi condus un autoturism, pe str. Poet N. Grigorescu, deși avea retras permisul de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras.
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News