Un incident violent a avut loc la Găești, unde un bărbat de 46 de ani ar fi agresat un localnic în vârstă de 76 de ani. Suspectul a fost reținut de polițiști, iar instanța a decis ulterior arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Totul s-ar fi petrecut pe 5 septembrie, în jurul orei 17:20, pe raza orașului Găești. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 46 de ani ar fi folosit, în timpul agresiunii, un obiect ascuțit-înțepător, iar ulterior un obiect contondent.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au demarat cercetările, iar în urma probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.
A doua zi, pe 6 septembrie, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Găești. Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea și pentru administrarea întregului probatoriu.
Important: Bărbatul cercetat beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Arestarea preventivă este o măsură preventivă și nu reprezintă o condamnare.

