Un băiat în vârstă de 14 ani, dat dispărut în cursul nopții trecute, a fost găsit în siguranță ieri, în localitatea Sălcioara, în urma unei ample acțiuni de căutare desfășurate de polițiști, jandarmi și alte structuri de intervenție din județul Dâmbovița.
Încă din momentul sesizării dispariției, autoritățile au declanșat de urgență verificări complexe, care au continuat fără întrerupere pe parcursul nopții și al zilei de astăzi. Zeci de polițiști au fost mobilizați în teren, fiind verificate zonele frecventate de minor, dar și traseele posibile de deplasare.
La operațiune au participat peste 50 de polițiști, sprijiniți de aproximativ 30 de autospeciale, alături de efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Pentru eficientizarea căutărilor, a fost transmis un mesaj RO-ALERT, iar mai mulți voluntari s-au alăturat eforturilor echipelor din teren. Totodată, au fost utilizate mijloace tehnice speciale, inclusiv echipamente de observare cu termoviziune.
Un rol important în desfășurarea misiunii l-a avut și un elicopter al Inspectoratului General al Poliției Române, care a survolat zonele de interes, contribuind la extinderea și accelerarea căutărilor.
În cele din urmă, minorul a fost identificat de polițiști în localitatea Sălcioara și a fost preluat în siguranță. Din primele verificări, nu au rezultat indicii că acesta ar fi fost victima vreunei infracțiuni.
Autoritățile au transmis mulțumiri tuturor instituțiilor implicate, voluntarilor și cetățenilor care au sprijinit operațiunea prin informații utile, precum și reprezentanților mass-media pentru promptitudinea în diseminarea informațiilor.


