A văzut moartea cu ochii, la data de 12 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier între localitățile Vulcana Pandele și Vulcana-Băi
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 18 ani, din Vulcana- Băi, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 712 B, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și s-ar fi izbit de un copac.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de deplasare.
Au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ DB.
La sosirea echipajelor de intervenție două persoane necesitau atenția echipajelor medicale. Una dintre cele două persoane a intrat în stop cardio-respirator, au fost aplicate manevrele de resuscitare de către echipajele medicale. Persoana a răspuns imediat manevrelor și a fost transportat la spital.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News