La data de 8 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate și a probelor administrate de polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub îndrumarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de un bărbat de 46 de ani, din Cojocaru, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 2023, în calitate de angajat al unei societăți comerciale, cu ajutorul unui utilaj (stivuitor), ar fi sustras 6 rame din bronz folosite pentru fixarea unor matrițe pe mașina de producție.
Pe parcursul acestei zilei, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News