În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de un bărbat de 54 de ani, din Lungulețu, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Investigațiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, stabilindu-se că, la data de 22 septembrie a.c., bărbatul, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, și-ar fi agresat fizic soția, o femeie de 53 de ani.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News