De Ziua Mondială a Educației, administrația publică locală din Târgoviște a transmis un mesaj de apreciere pentru cadrele didactice și a prezentat, totodată, proiectele aflate în derulare pentru modernizarea infrastructurii educaționale din municipiu.
Potrivit reprezentanților Primăriei Târgoviște, în prezent sunt derulate proiecte de peste 350 de milioane de lei, aflate în diferite stadii de implementare.
În ultimii doi ani au fost finalizate lucrările la șase unități de învățământ, iar în această perioadă se intervine la alte patru școli. Printre acestea se numără și Liceul „Voievodul Mircea”, unitate care, potrivit administrației locale, va fi complet refăcută până la sfârșitul acestui an și va beneficia de condiții moderne pentru elevi și profesori.
Planurile de investiții nu se opresc aici. Primăria Târgoviște anunță că are pregătite proiecte pentru încă 13 școli și grădinițe, obiectivul fiind îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru cei peste 20.000 de elevi din municipiu.
„Un gând bun și urări sincere de «La mulți ani!» tuturor cadrelor didactice, de Ziua Mondială a Educației!”, a transmis administrația locală, subliniind importanța susținerii performanței în educație și a investițiilor în infrastructura școlară.
Modernizarea unităților de învățământ reprezintă una dintre direcțiile importante ale investițiilor derulate în municipiul Târgoviște, cu proiecte care vizează atât reabilitarea clădirilor, cât și crearea unor condiții mai bune pentru elevi și cadrele didactice.

