Dacă ceea ce s-a întâmplat astăzi în Camera Deputaților este într-adevăr rezultatul unui calcul politic, atunci vorbim despre unul dintre cele mai grave episoade de iresponsabilitate instituțională din ultima perioadă.
Abținerea PNL și USR de la votul privind aprobarea OUG nr. 38/2026 – ordonanța SAFE – a dus la blocarea unui proiect prezentat drept strategic pentru securitatea României și pentru industria națională de apărare. Iar acest lucru nu mai poate fi ascuns în spatele declarațiilor politice contradictorii sau al schimbului de acuzații dintre partide.
Este o realitate politică simplă și incomodă: un proiect despre care s-a spus că este esențial pentru România a fost lăsat să cadă în Parlament prin abținerea celor care pretindeau că îl susțin. Oricât ar fi de sofisticate explicațiile ulterioare, rezultatul rămâne același — incapacitatea majorității politice de a duce la capăt un demers legislativ cu miză strategică.
În ultimele săptămâni, spațiul public a fost inundat de acuzații că PSD ar fi cel care blochează acest proiect. Astăzi, însă, faptele indică o realitate mult mai incomodă pentru cei care au formulat aceste acuzații: blocajul nu vine doar din opoziție, ci chiar din interiorul coalițiilor care își asumau public responsabilitatea adoptării.
Mai grav este faptul că, în locul unei soluții legislative coerente, s-a ajuns la un blocaj total generat de dispute privind conținutul ordonanței. Dacă existau prevederi controversate sau fără legătură cu obiectul inițial al actului normativ, acestea puteau și trebuiau corectate prin mecanisme parlamentare. În schimb, s-a ajuns la respingerea implicită a întregului pachet, cu efect direct asupra unui program prezentat drept esențial.
Este imposibil de ignorat și contextul extern. România se află într-o perioadă în care semnalele de stabilitate, coerență și predictibilitate sunt cruciale în relația cu partenerii NATO. În locul acestui mesaj, scena politică internă transmite un semnal de dezordine și fragmentare exact pe un subiect care ține de securitatea națională.
Dincolo de dispute tehnice sau interpretări constituționale, rămâne o întrebare politică fundamentală: cum a ajuns un proiect declarat „strategic” să fie tratat cu o asemenea ușurință în momentul votului?
Pentru cetățeni, explicațiile nu mai contează la fel de mult ca rezultatul. Iar rezultatul este un blocaj asumat sau tolerat de actorii politici care, în mod normal, ar fi trebuit să garanteze funcționarea acestui proces.
Dacă politica ajunge să transforme securitatea națională într-un instrument de negociere sau într-o armă de dispută internă, atunci problema nu mai este un vot pierdut. Problema este pierderea responsabilității.
