Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Ulmi, pompierii fiind solicitați să intervină în jurul orei 00:39.
La fața locului au fost mobilizați pompierii Detașamentului Târgoviște, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta atât la nivelul locuinței, cât și la o anexă gospodărească. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, iar ulterior au desfășurat operațiuni pentru înlăturarea efectelor negative și pentru asigurarea zonei.
Intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea incendiului și limitat pagubele produse.

