Astăzi, este vorba despre un roman românesc ce ne-a atras atenția prin intermediul cititorilor noștri, care și-au manifestat interesul în a lectura o carte deloc simplă, cu subiecte extrem de sensibile și complexe, care solicită intelectul în a diseca și interpreta din punct de vedere uman, social, istoric și politic statutul oamenilor prinși în tăvălugul unor trăiri particulare.
O astfel de interpretare găsim și în „Dimineață pierdută”, unde finețea și rafinamentul sunt surprinse la rang de artă pură, prin măiestria interpretativă a celor ce compun fapte și întâmplări contradictorii, dând naștere unui roman amplu, sofisticat, ce denotă luciditate în momente de cotitură pentru națiunea noastră.
Este o carte care instruiește fără a plictisi, evocă fără a cădea în dulcegărie, șochează și uimește, aducând laolaltă o galerie de personaje în care monstruozitatea și gingășia coexistă.
Autenticitatea este construită, pictată abstract pentru ca doar de la distanță să recunoaștem în amestecul de linii frânte conturul unui portret de un crud și vibrant realism. Acest simț al limbii vii este un detaliu, unul extrem de important, în constituirea valorii romanului „Dimineață pierdută”.
Gabriela Adameșteanu s-a impus destul de repede în literatură confirmându-și valoarea încă înainte de 1989. Romanciera își datorează această indiscutabilă situare în top mai ales acestui roman „Dimineață pierdută”, unul dintre cele mai importante și mai populare romane românești scrise, totuși, sub comunism, și unul dintre cele mai incitante. „Dimineață pierdută” (1984) este un roman care are deopotrivă virtuțile literaturii de calitate și darul de a fi cuceritor pentru un public divers.
Ceea ce caracterizează arta scriitoricească a Gabrielei Adameșteanu o constituie expunerea în detaliu, cu aplicație și pe studii concrete de caz, a „banalității răului“, faimosul concept pornit de la studierea terorii naziste, care și-a găsit o ilustrare în cei 45 de ani de comunism ai României.
Romanul captivează prin personaje şi prin modalitatea acestora de a percepe lucrurile, surprinde prin profunzimea subiectului şi încântă prin complexitate.
Personajele principale îşi conturează, de fapt, propria lume, care se intersectează. Romanul prezintă trei perioade care au marcat spaţiul românesc: perioada interbelică, comunistă şi post-comunistă. Multitudinea de perspective narative, felul cum autoarea a dăruit fiecărui personaj propria sa personalitate, cât de real pare totul, de la limbaj la gesturi şi acţiuni, şi modul în care romanul prezintă viaţa aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, este planul distinct al acestui roman.
Lectura acestuia este un adevărat tur de forţă, iar limbajul colorat şi amuzant al unui personaj, ba o intrigă politică, sau una amoroasă, sau chiar un tablou de război care, pe cât de dureros, pe atât de adevărat a fost în istoria ţării noastre.
Atâta timp cât înveţi ceva dintr-o carte, acea carte şi-a atins ţinta, iar Gabriela Adameşteanu e o mare prozatoare, care surprinde incredibil de plăcut!
,,Dimineață pierdută” este o panoramă impunătoare a vieții în România, de la Primul Război Mondial până la sfârșitul anilor 1980, în care sunt angajate mai multe voci narative ale unor personaje, ce se află în perpetuă căutare de sine. Această căutare de sine este asociată cu evenimentele istorice ale României în perioada interbelică. Prin intermediul stărilor sufletești ale personajelor, prin dialogurile neclare și prin iluziile personale, observăm traumele, durerea și lecțiile învățate într-o perioadă în care nimic mai important decât supraviețuirea nu exista. ‘Dimineața expune’ și se alimentează din evenimente care tulbură ființa, zilele se împletesc cu anii și cu istoria. Fiind o cronică a unei țări, balansează subtil între tensiunile sociale și cele familiale, între dimensiunile istorice și cele ale ființei.
Poveştile ‘dimineţii pierdute’ sunt pline de melancolie şi regrete. Personajul principal, Vica Delca, şi-a trăit copilăria şi tinereţea în perioada interbelică. Personajele sunt veridice, distinct conturate prin felul în care gândesc şi caracter. Autoarea îşi asumă cu succes toate vocile personajelor sale.
Gabriela Adameşteanu urmează aici, cu o consecvenţă minuţioasă, programul de modernizare a romanului autohton schiţat de Camil Petrescu.
În această „Dimineaţă pierdută”, parte monologată, parte dialogată, lumea exterioară apare numai ca o răsfrângere (retroproiectivă sau simultană) a unor realităţi interioare distincte, a unor subiectivităţi anxioase, care se exprimă. Realitatea nu mai este un dat. Ea se naşte din actul vorbirii, fiind multiplicată şi modelată de amintiri personale, schimbată deodată sau progresiv prin stările şi umorul personajelor. Sâmbăta de sfârşit de iarnă bucureşteană, ziua care se dilată pentru a cuprinde aproape tot romanul, trece cu o lentoare ce poate părea ucigătoare unui cititor neatent.
În fapt, în realitatea descentrată şi multiplu focalizată a acestei cărţi, majoritatea personajelor sunt remarcabil calibrate. După cum nu are un centru care să disemineze şi să ordoneze semnificaţiile, şi nici un personaj privilegiat, din a cărui perspectivă să se contureze totul, Dimineaţă pierdută nu prezintă un moment sau o secvenţă temporală dislocate, prin propria importanţă, de restul.
Astfel că, în loc să interpretăm romanul Gabrielei Adameşteanu din afara poeticii, a mizei, a compoziţiei şi a particularităţilor lui, sărăcindu-i registrul narativ şi reducându-l la „esenţe” pentru a intra într-o schemă de realism obiectiv, mai bine o luăm pe urmele Vicăi Delcă, personajul principal într-o dimineaţă de sâmbătă, în Bucureştii cu zăpadă înnegrită – şi vom vedea noi unde ajungem. (Daniel Cristea-Enache, Salon deschis (I) – Opere. I. Dimineaţă pierdută, de Gabriela Adameşteanu).
Vă dorim lectură plăcută și nu ezitați să trăiți momente speciale prin dumneavoastră înșivă.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News
