Un bărbat de 63 de ani, din comuna Odobești, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au descoperit că acesta deținea ilegal, la domiciliu, 100 de cartușe de vânătoare.
Verificările efectuate la data de 13 august au scos la iveală faptul că muniția avea capsele detonatoare și proiectilele atașate tuburilor cartuș intacte, ceea ce a determinat indisponibilizarea imediată a acesteia de către polițiști.
Anchetatorii au stabilit, de asemenea, că muniția ar fi fost introdusă fără drept pe teritoriul României, chiar de bărbatul de 63 de ani, în cursul anului 2025.
Cele 100 de cartușe au fost ridicate și indisponibilizate, urmând să fie luate măsurile legale în vederea confiscării speciale.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care muniția a fost procurată și introdusă în țară.

