Pe 24 iunie, când este celebrată Ziua Universală a Iei – cunoscută în tradiția populară și ca „cămașa cu altiță” – Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează un eveniment special dedicat unuia dintre cele mai valoroase simboluri ale identității românești.
În calendarul tradițional, această zi este asociată și cu sărbătoarea „Drăgaica”, suprapusă peste „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din tradiția creștin-ortodoxă, moment încărcat de semnificații spirituale și culturale.
IEA, adevărată operă de artă transmisă din generație în generație, reprezintă esența meșteșugului manual și a patrimoniului cultural românesc, fiind celebrată prin evenimente care readuc în prim-plan valorile autentice ale satului românesc.
Astfel, pe 24 iunie 2026, începând cu ora 11:00, în curtea Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, publicul este invitat să participe la o serie de activități dedicate acestei sărbători. Programul include o expoziție etnografică din colecția personală a doamnei Liliana Iotu, precum și un moment artistic inedit susținut de Ansamblul folcloric „Mugurași de la Chindie”, coregraf Florinel Costel Gângă, care va prezenta un microrecital alături de grupa mică (3–4 ani).
Organizatorii îi așteaptă pe toți iubitorii de tradiție la un eveniment dedicat portului popular, copilăriei și valorilor românești autentice.

