Ieri, 15 mai 2024, s-a sărbătorit ziua bujorului românesc și s-a marcat al doilea an de când bujorul a fost recunoscut ca Floarea Națională a României.
Pe teritoriul României, din Banat până în Dobrogea şi din Oltenia până în Transilvania şi Moldova cresc spontan cinci specii de bujor în rezervaţii naturale protejate prin lege, având un mare potenţial biologic şi ornamental, precum şi trei specii cultivate cu peste 100 de varietăţi şi soiuri.
Mai multe regiuni ale țării găzduiesc anual, în luna mai, sărbători și festivaluri ale bujorului, având în vedere că acesta beneficiază de o adaptabilitate foarte ridicată, putând fi cultivat aproape pe întreg teritoriul țării, de la câmpie până la zonele muntoase.
Luminița Gheorghe afăcut la Mărginenii de Sus (Olari), comuna Dărmănești, județul Dâmbovița, o plantație de peste 10.000 de cuiburi de bujor. Bujorul a devenit de câțiva ani Floarea Națională a României, iar familia de la Olari este deja furnizor al Casei Regale a României și a altor instituții cu renume.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News