Trei ore și jumătate au avut loc dezbateri intense între reprezentanții Ministerului Mediului, specialiști, reprezentanții asociațiilor de vânători, autorități locale, precum și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și ai presei despre proiectul de ordin prin care stabilim cotele de prevenție la urs brun.
Ordinul de ministru face parte dintr-un set de măsuri pe care Ministerul Mediului l-a pregătit și implementat pentru a avea o abordare științifică, rațională, responsabilă. În ultimii doi ani și jumătate s-a pornit estimarea populației de urs brun prin probe genetice, s-a reglementat intervenția imediată acolo unde există un pericol iminent și s-a pornit un program de finanțare pentru garduri electrice.
În noul ordin s-au stabilit cote de prevenție și intervenție pe baza raportului privind studiul de estimare a populației de urs, printr-o formulă matematică. Principiile de la care s-a pornit sunt cele legate de conflictul om-urs: s-a avut în considerare numărul de pagube, valoarea pagubelor, numărul de atacuri asupra persoanelor.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News