Prezența unui urs a fost semnalată marți, în jurul orei 15:25, în zona Cota 1000 din Masivul Bucegi. Autoritățile au intervenit de urgență pentru gestionarea situației și protejarea persoanelor aflate în zonă.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Fieni, cu un echipaj SMURD, alături de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Pentru avertizarea populației și a turiștilor, autoritățile au transmis un mesaj prin sistemul Ro-Alert, recomandând evitarea zonei și respectarea indicațiilor forțelor de intervenție.
Autoritățile le reamintesc cetățenilor să nu încerce să se apropie de animal, să nu îl hrănească și să apeleze de urgență la 112 dacă observă ursul sau dacă acesta reprezintă un pericol.

