Universitatea „Valahia” din Târgoviște anunță lansarea proiectului inovativ „SMART – Studenți motivați să ajungă antreprenori de succes”, un demers ambițios dedicat dezvoltării antreprenoriatului și competențelor digitale în rândul studenților.

Proiectul, în valoare de aproape 5 milioane de lei, beneficiază de cofinanțare din partea Uniunii Europene și va fi implementat pe o perioadă de doi ani, între noiembrie 2024 și octombrie 2026.
Scopul principal al acestui proiect este de a îmbunătăți sistemul educațional al universității, adaptându-l la cerințele actuale ale pieței muncii. „SMART” va sprijini studenții să dobândească competențe-cheie în antreprenoriat și domenii digitale, dar și prin promovarea formării duale și a uceniciei. Astfel, proiectul își propune nu doar să formeze tineri pregătiți profesional, dar și să îi încurajeze să devină antreprenori de succes.
Prin crearea de parteneriate strânse între universitate și agenți economici, proiectul va facilita stagiile de practică și va oferi studenților oportunități reale de integrare pe piața muncii. Acesta vine ca un răspuns concret la nevoile unei educații moderne și adaptate unui context economic aflat în continuă schimbare.
„SMART” reprezintă o oportunitate majoră pentru studenții Universității „Valahia” de a învăța într-un mediu dinamic și de a deveni lideri în domeniul antreprenorial. Acest proiect nu doar că îmbunătățește educația universitară, dar va contribui activ la dezvoltarea economică a regiunii.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News