Conf.univ.dr. av.Denisa Barbu și conf.univ.dr. Constanța Mătușescu au avut onoarea de a reprezenta Universitatea „Valahia” la Conferința Națională de Drept European, ce a avut loc în cea de-a șasea ediție cu participare internațională.
Tema centrală a conferinței a fost „Aplicarea dreptului Uniunii Europene în România,” iar evenimentul a fost organizat sub egida prestigioasă a Academiei Oamenilor de Știință din România, în parteneriat cu Uniunea Juriștilor din România, Universitatea „Nicolae Titulescu,” Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universul Juridic.

Această ediție a Conferinței Naționale, cu participare internațională, s-a desfășurat în data de 27 octombrie 2023, în Palatul Parlamentului din București, mai precis în Sala Mihai Viteazu, nivel P1. Evenimentul a fost prezidat de către profesorul universitar Ion M. Anghel, un diplomat de marcă și președintele Societății Române de Drept European.
La această conferință au fost abordate și dezbatute probleme de maxim interes, acoperind atât aspecte teoretice și științifice, cât și chestiuni de ordin practic, cu referire specială la impactul normelor europene asupra ordinii juridice naționale. S-au prezentat numeroase lucrări științifice cu tematici actuale din domeniul juridic.
Denisa Barbu, avocat și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Drept și Științe Administrative de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, a susținut lucrarea cu titlul „Dezincriminarea – o metodă de a exclude avortul, eutanasia și consumul de droguri din sfera dreptului penal.”
Pe de altă parte, Constanța Mătușescu, conferențiar universitar la aceeași facultate, a prezentat lucrarea cu titlul „Reforma mecanismului trimiterii preliminare și posibilele sale implicații pentru relația dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene și instanțele naționale.” Constanța Mătușescu este și membru în Consiliul director al Societății Române de Drept European.
” Considerații privind măsura arestării preventive din perspectiva dreptului UE” , o altă lucrare prezentată în cadrul Conferinței Naționale de Drept European

La acest eveniment de talie internațională, au participat și persoane care exercită funcții la nivelul diferitelor instituții europene și naționale de profil, în a căror activitate apar interferențe cu aplicarea dreptului UE. Patric Daniel Ghebaru, directorul Penitenciarului Mioveni, județ Argeș, a onorat invitația la Conferința Națională de Drept European.Cel mai tânăr director de pentenciar din România, Patric Daniel Ghebaru , director, Penitenciarul Mioveni a prezentat lucrarea ” Considerații privind măsura arestării preventive din perspectiva dreptului UE”.
Toate lucrările acceptate de Comitetul științific al Conferinței, notificate ca atare autorilor până la data de 25 noiembrie 2023, prezentate în cadrul Conferinței, vor fi publicate în una dintre următoarele reviste: Dreptul; Buletin de Informare Legislativă (revista Consiliului Legislativ); Law Review și Revista Universul Juridic. Cele patru reviste sunt indexate în BDI.
Au participat membri ai profesiilor juridice, și nu numai (arbitri, avocați, consilieri juridici, diplomați, executori judecătorești, magistrați, mediatori, notari, practicieni în insolvență), cercetători, cadre didactice universitare, precum și funcționari publici din administrația publică centrală și locală, în a căror activitate apar interferențe cu aplicarea dreptului UE ori cu alte exigențe europene.
Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activităților de pregătire profesională continuă, aprobată de Consiliul UNBR.

