Un proiect deosebit de important pentru sănătatea locuitorilor județului Dâmbovița a primit un pas major înainte.
În ședința de săptămâna trecută, Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construcția unui nou Spital de Pediatrie în municipiul Târgoviște. Un proiect mult așteptat, ce va înlocui clădirea insalubră a fostului Spital de Boli Infecțioase, situat chiar în centrul orașului.
Noua unitate medicală va respecta cele mai înalte standarde europene și va oferi cele mai bune condiții pentru tratamentul copiilor. Spitalul va dispune de 70 de paturi pentru spitalizare continuă, bloc operator cu secție de ATI, paturi pentru spitalizare de zi, dar și un ambulatoriu complet dotat cu RMN și radiologie pediatrică. În plus, va include și o parcare generoasă, pentru a face vizitele cât mai comode.
Valoarea proiectului este estimată la 25 de milioane de euro, iar depunerea pentru finanțare va avea loc în perioada următoare. „Este un moment deosebit pentru județul nostru. Este un proiect pe care ni l-am asumat cu toții și care va transforma Târgoviște într-un centru medical de referință pentru copii. Suntem pe drumul cel bun!”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Un pas semnificativ pentru sănătatea comunității, care promite să aducă un real beneficiu întregii regiuni.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News