Vești importante pentru artiștii plastici din România și Republica Moldova! Termenul de expediere și primire a lucrărilor pentru cea de-a XVIII-a ediție a Bienalei Naționale de Artă „Gheorghe Petrașcu”, organizată la Târgoviște, a fost prelungit până la data de 20 noiembrie 2026.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, și poartă numele marelui pictor Gheorghe Petrașcu, artist care a ales să locuiască și să creeze la Târgoviște timp de peste 20 de ani.
Înființată în 1992, cu sprijinul fiicei artistului, Mariana Petrașcu, bienala își propune să păstreze vie tradiția artistică a orașului și să readucă în atenție efervescența culturală care a marcat Târgoviștea în perioada interbelică și în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Concursul se adresează membrilor Uniunii Artiștilor Plastici din România și Republica Moldova, studenților din ultimul an și masteranzilor, precum și absolvenților academiilor de artă din cele două țări.
Participanții pot înscrie maximum două lucrări, în cadrul celor două secțiuni: Pictură și Grafică. Nu există o temă impusă, participarea fiind liberă din punct de vedere tematic.
Calendarul evenimentului:
20 noiembrie 2026 – termen-limită pentru expedierea coletelor cu lucrările și documentele necesare;
25-27 noiembrie 2026 – perioada în care se va întruni juriul.
Regulamentul complet, informațiile despre premii, condițiile de participare, dimensiunile lucrărilor, modalitățile de expediere și returnare, precum și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște:
https://muzee-dambovitene.ro/s-a-prelungit-termenul-de-primire-a-lucrarilor-pentru-cea-de-a-xviii-a-editie-a-bienalei-nationale-de-arta-gheorghe-petrascu-2026/
Bienala „Gheorghe Petrașcu” rămâne un reper important al vieții culturale târgoviștene și o oportunitate pentru artiștii plastici de a-și prezenta creațiile în cadrul unui eveniment cu tradiție națională.
Breaking NEWS
TERMEN PRELUNGIT PENTRU PARTICIPAREA LA BIENALA NAȚIONALĂ DE ARTĂ „GHEORGHE PETRAȘCU” 2026! ARTIȘTII MAI AU TIMP SĂ ÎȘI ÎNSCRIE LUCRĂRILE
0Related Posts
Add A Comment

