Târgoviște a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă! Mii de oameni au umplut vineri seara, Piața Tricolorului pentru momentul mult așteptat: aprinderea iluminatului festiv de Crăciun. Întregul centru al orașului s-a transformat într-un tărâm de poveste, plin de lumină, culoare și emoție pentru toate vârstele.
Un spectacol care a ridicat privirile spre cer


Startul sărbătorilor a fost marcat printr-un show impresionant:300 de drone luminoase au „desenat” cerul cu imagini spectaculoase, artificii și jocuri de lumini laser au completat atmosfera iar
bradul de Crăciun s-a aprins în aplauzele entuziaste ale mulțimii
Decorurile din centrul orașului, cu tematică de iarnă și personaje îndrăgite, au creat un peisaj de basm care i-a cucerit pe cei mici și pe cei mari deopotrivă.
Atracțiile sezonului: Orășelul lui Moș Crăciun
Evenimentul a marcat și deschiderea Orășelului lui Moș Crăciun — locul unde magia devine realitate. Iar vestea cea mare pentru copii:Moș Crăciun va sosi pe 13 decembrie, pregătit să-i întâlnească pe cei mici cu daruri și voie bună.
Figurinele luminoase, ursuleții prietenoși și decorurile interactive promit momente memorabile pentru întreaga familie.
Târgoviștea strălucește din nou!
Orașul îi invită pe locuitori și vizitatori să se bucure de farmecul iernii, de evenimentele pregătite și de magia unei perioade care aduce oamenii împreună.
