Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului va avea loc la Târgoviște, în perioada 6–14 iunie 2026.
Evenimentul este organizat de Teatrul „Tony Bulandra”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște și Ministerul Culturii din România.
Ediția din 2026 are ca temă „Timpul”, un concept care va fi explorat prin spectacole și evenimente culturale diverse, reunind artiști și producții din mai multe zone ale artelor spectacolului.
Festivalul transformă, și în acest an, Târgoviște într-un important centru cultural, aducând în fața publicului producții artistice de nivel național și internațional.

