În perioada 6 – 10 iulie 2026, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița continuă tradiția verii culturale și îi invită pe cei mici la cea de-a XIV-a ediție a Taberei de Creație „O vară de poveste”.
Evenimentul, devenit deja un reper pentru activitățile educative și artistice dedicate copiilor, propune și în acest an o serie de ateliere menite să dezvolte creativitatea și îndemânarea participanților. Ateliere incluse:icoane pe sticlă, păpuși pe linguri de lemn, cusături tradiționale, mărgele dichisite,hârtie floristică.Copiii vor putea alege 3 ateliere, în cadrul unui program desfășurat pe parcursul a 5 zile.
Tabăra de Creație „O vară de poveste” are o taxă de participare de 85 de lei/copil, iar vârsta minimă de înscriere este de 7 ani.
Program și înscrieri
Atelierele se desfășoară zilnic, în intervalul 09:00 – 12:00.
Înscrierile se fac în perioada 15 – 30 iunie 2026, între orele 09:00 – 15:00, în limita locurilor disponibile, la numerele de telefon: 0721 327 910, 0737 572 449
O inițiativă care îmbină tradiția cu imaginația, tabăra promite încă o ediție plină de culoare, creativitate și experiențe educative pentru cei mici.

