Patru sportivi ai CSM Târgoviște au reprezentat cu succes municipiul la ediția din acest an a competiției de înot în ape deschise Atlantis Man 2026, desfășurată la Jupiter, pe litoralul românesc.
Andrei Dobre, Albert Săvoiu, Alexandru Săvoiu și Eduard Săvoiu s-au numărat printre concurenții care au acceptat provocarea unei competiții spectaculoase, în care înotul în bazin lasă loc confruntării cu valurile și condițiile specifice apelor deschise.

Cei patru sportivi, legitimați la CSM Târgoviște și pregătiți de antrenorul Gheorghe Tzitzeclis, la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, au concurat în proba de 2.500 de metri, reușind evoluții apreciate.
Participarea la Atlantis Man 2026 a reprezentat o experiență importantă pentru tinerii înotători târgovișteni, dar și o nouă provocare în parcursul lor sportiv.
Un moment cu totul special al competiției a fost prezența lui David Popovici, campion olimpic, mondial și european, unul dintre cei mai valoroși înotători ai României și o adevărată sursă de inspirație pentru noua generație de sportivi.
Felicitări sportivilor târgovișteni, antrenorului lor și tuturor celor care îi susțin în drumul spre performanță!

