Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Dâmbovița a marcat, în cadrul Muzeului Poliției Române, două evenimente importante:
– începutul manifestării naționale ,,Săptămâna Prevenirii Criminalității” – prima zi fiind dedicată siguranței copiilor/tinerilor;
– finalizarea ediției I a Proiectului ,, Învăț să mă protejez” pe care IPJ Dâmbovița l-a implementat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgoviște.
Cele două evenimente s-au concretizat prin organizarea și desfășurarea unui concurs, la care au participat 20 de elevi, din patru licee, din Târgoviște (Colegiul Național „Constantin Carabella”, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, Liceul Teoretic „I. H. Rădulescu” și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”), concurs la care elevii Liceului de Arte „Bălașa Doamna” au ocupat locul II.
Temele abordate au vizat traficul și consumul ilicit de droguri, traficul de persoane, pornografia infantilă și atacurile cibernetice, precum și depresia și sarcinile nedorite la adolescență.
Toți participanții au fost premiați și au primit diplome și cadouri din partea IPJ Dâmbovița, DAS, CNP, IPA și SNPPC, cum ar fi cărți, stick-uri, dulciuri, vouchere pentru achiziționarea unor produse sport de la Mall etc.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News