Fermierii din județul Dâmbovița care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei APIA 2026 trebuie să fie pregătiți pentru eventualele verificări în teren. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a fost extras eșantionul de control, iar inspectorii vor începe verificările privind respectarea condițiilor de eligibilitate și a obligațiilor asumate.
La nivel național, în eșantion au fost incluși 14.802 fermieri, pentru care vor fi efectuate controale privind respectarea normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice intervențiilor solicitate.
Din total:
11.025 de fermieri au fost selectați pentru controale în sectorul vegetal, pentru o suprafață de aproximativ 1,61 milioane de hectare;
4.433 de fermieri vor fi verificați în sectorul zootehnic.
Unii agricultori se regăsesc în ambele categorii, deoarece au solicitat sprijin atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic.
Potrivit APIA, toate controalele clasice la fața locului trebuie finalizate până la 15 octombrie 2026, iar anumite verificări specifice vor continua, dacă este cazul, pe parcursul iernii sau în primăvara anului viitor.
Atenție! Refuzul efectuării controlului de către inspectorii APIA atrage respingerea cererii de plată, conform legislației în vigoare.
Reprezentanții APIA le recomandă fermierilor din Dâmbovița și din întreaga țară să colaboreze cu echipele de control, astfel încât verificările să se desfășoare în condiții normale, iar plățile să poată fi acordate fără întârzieri.

