Copiii sunt cele mai multe victime ale traficului de persoane, în România, deși, conform datelor oficiale, în primul semestru al acestui an au fost înregistrate mult mai puține victime ale traficului de persoane, comparativ cu anii trecuți, rămâne o mare problemă faptul că în mai bine de jumătate dintre cazuri vorbim despre copii!

Dintre cele 160 de victime ale traficului de persoane aflate oficial în statisticile din prima jumătate a acestui an, 57% sunt minori, zeci de copii fiind traficați pentru a fi exploatați sexual sau prin muncă ori cerșetorie! Atât în România, cât și în state precum Germania, Regatul Unit, Spania sau Elveția!
Și mai grav este că, în cele mai multe dintre cazuri, victimele au fost recrutate de către persoane aflate în cercul de cunoștințe, prieteni, vecini sau chiar rude!
Instituțiile statului trebuie să se dovedească mai responsabile în combaterea fenomenului traficului de persoane. Dar, pe de altă parte, fiecare dintre noi suntem obligați, cel puțin moral, să luăm atitudine, anunțând cazurile suspecte la TELVERDE 0800800678.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

