Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat schema de ajutor de minimis prin care acordă finanțare neramursabilă în cuantum de maxim 200.000 de euro (echivalent în lei), într-o singură tranșă, unor IMM (Întreprinderi Mici și Mijlocii) care investesc în infrastructura dintr-o stațiune balneoclimaterică românească!
Apelul de proiecte va fi lansat în luna septembrie, înscrierile urmând a fi derulate exclusiv online, pe www.turism.gov.ro
După completarea formularului electronic dedicat și anexarea documentelor justificative, aplicațiile depuse cu succes de operatorii economici vor fi verificate de Agențiile pentru Îndeprinderi Mici și Mijlocii de care aparțin, în ordinea numerelor de înregistrare și a bugetului aprobat.
Un beneficiar se poate înscrie cu un sigur proiect în cadrul apelului.
Vor fi finanțate, astfel, următoarele tipuri de activități:
-extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, alimentație publică și tratament balnear, inclusiv a rețelelor de captare și transport a factorilor naturali de cură;
– construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale, sportive și de agrement din stațiunile balneare;
-achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
-formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deținute de beneficiar în domeniul HoReCa.
Obiectivul schemei de ajutor de minimis îl constituie stimularea operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice pentru a realiza investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement, în vederea diversificării ofertei și creșterii calității serviciilor turistice și conexe din aceste destinații, precum și pentru acoperirea cheltuielilor aferente formării profesionale a personalului angajat în domeniul HORECA.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

