România concurează la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Antwerp (30 septembrie – 8 octombrie) pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
România este pe locul 5 în clasamentul intermediar pe echipe la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Antwerp cu 157.795 puncte (sărituri – 40.099, paralele – 39.132, bârnă 38.965 și sol 39.599).
După un concurs în care presiunea și-a pus amprenta asupra evoluțiilor, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță și Andreea Preda sunt foarte aproape de a-și împlini visul: calificarea cu echipa la Jocurile Olimpice de la Paris. Alături de antrenorii Camelia Voinea, Corina Moroșan, Patrick Kiens, Daymon Jones și Florin Cotuțiu fetele așteaptă finalul următoarelor 6 subdiviziuni pentru a avea confirmarea rezultatelor.
Ana Maria Bărbosu este a 11-a în clasamentul individual intermediar cu 52.932 puncte, iar Sabrina Maneca Voinea cu 13.666 este a 5-a la sol și a 6-a la bârnă după 4 subdiviziuni.
Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță și Andreea Preda fac parte din programul „Țară, țară vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.
Rezultate:
Sol 39.599
Andreea Preda 12.300
Lilia Cosman 12.733
Ana Maria Bărbosu 13.200
Sabrina Maneca Voinea 13.666
Sărituri 40.099
Andreea Preda 12.966
Ana Maria Bărbosu 13.500
Lilia Cosman 13.633
Sabrina Maneca Voinea
Paralele 39.132
Andreea Preda 12.733
Lilia Cosman 13.033
Ana Maria Bărbosu 13.366
Amalia Ghigoarță 12.600
Bârna 38.965
Andreea Preda 11.966
Ana Maria Bărbosu 12.866
Amalia Ghigoarță 12.433
Sabrina Maneca Voinea 13.666
Bravo, fetelor, felicitări vouă și antrenorilor voștri!
În competiția masculină, România va fi reprezentată de Gabriel Burtanete, Robert Burtanete, Andrei Muntean, Roland Modoianu, Nicholas Țarcă și Emilian Neagu. Gimnaștii vor fi însoțiți de antrenorii Marius Berbecar, Marius Urzică și Gerard Speerstra și au concurat în calificări pe 30 septembrie, ora 16:00, în Subdiviziunea a 3-a, în prima rotație la bară.
La feminin, România face parte din Subdiviziunea a 4-a, alături de echipele Spaniei, Belgiei și de reprezentantele Bulgariei, Kazahstanului și Luxemburgului. Gimnastele tricolore vor începe competiția la sol. În competiția feminină sunt înscrise 24 de echipe și 49 de gimnaste (în 14 grupe individuale), repartizate în 10 Subdiviziuni.
În întrecerea masculină, România face parte din Subdiviziunea a 3-a, alături de echipele Australiei, Statelor Unite ale Americii, Uzbekistanului și de gimnaști din 2 grupe mixte (Lituania, Polonia, Islanda, Irlanda, Algeria, Suedia). Sportivii tricolori vor începe concursul la bară. În concursul masculin sunt înscriși 24 de echipe și 40 de gimnaști (în 10 grupe individuale), repartizați în 6 subdiviziuni.
Obțin biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris 9 echipe ( în afară de cele calificate deja anul trecut: China, Japonia, Marea Britanie – masculin, SUA, Marea Britanie, Canada – feminin).
Programul:
3 octombrie : 19:30 -22:45 finală pe echipe concurs masculin și festivitate de premiere
4 octombrie : 19:30 -22:05 finală pe echipe concurs feminin și festivitate de premiere
5 octombrie : 19:30 – 22:40 concurs individual masculin și festivitate de premiere
6 octombrie : 19:30 – 22:40 concurs individual feminin și festivitate de premiere
7 octombrie : 14:00- 18:00 finale pe aparate ( sol, cal cu mânere, inele- masculin, sărituri și paralele- feminin)
8 octombrie : 14:00- 18:00 finale pe aparate (sărituri, paralele, bară- masculin, bârnă și sol – feminin)
Mult succes sportivilor noștri! Hai, România!
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News

