Momente de alertă, ieri, în comuna Moroeni, satul Mușcel, după ce a fost semnalată prezența unui urs în apropierea zonei locuite.
Ieri, în jurul orei 11:50, autoritățile au fost anunțate, iar reacția a fost imediată. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Fieni, alături de un echipaj SMURD și efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, pentru a asigura perimetrul și a preveni orice situație de risc.
Pentru siguranța populației, a fost transmis un mesaj RO-ALERT, prin care locuitorii au fost îndemnați să evite zona, să rămână în locuințe și să nu încerce sub nicio formă apropierea de animal.
Intervenția autorităților a avut ca scop îndepărtarea pericolului și protejarea comunității, într-o zonă în care astfel de apariții sunt din ce în ce mai frecvente, pe fondul apropierii faunei sălbatice de localități.

