O nouă măsură de sprijin pentru sectorul apicol a fost aprobată în Comisia de agricultură a Camerei Deputaților, vizând acordarea unui ajutor de stat în valoare de 15 euro pentru fiecare familie de albine deținută de apicultorii din România.
Măsura se adresează producătorilor care dețin certificat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 și are ca scop susținerea activității apicole, un sector considerat esențial pentru agricultură și pentru echilibrul ecosistemului.
Potrivit inițiativei, în situația în care rămân sume nealocate în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la finalul procesului de depunere a cererilor, fondurile vor fi redistribuite în mod egal către toți beneficiarii eligibili, peste pragul minim de 15 euro pe familie de albine.
Reprezentanții PSD susțin că această măsură vine în sprijinul apicultorilor români, afectați în ultimii ani de creșterea costurilor și de dificultățile din sectorul agricol, și că are rolul de a asigura continuitatea și sustenabilitatea activităților apicole.
Proiectul urmează să fie supus votului în plenul Camerei Deputaților.

