La Varșovia, alături de miniștrii agriculturii din Polonia, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, ministrul social-democrat a semnat o declarație comună prin care se subliniază necesitatea menținerii interdicției importurilor pentru cerealele din Ucraina, cel puțin până la finalul acestui an.
De asemenea, poziția comună este de a menține deschisă lista produselor pentru care importul să fie interzis, pentru a putea fi actualizată în funcție de evoluția situației din piață.
„Vom merge în fața Comisiei Europene cu această poziție comună și am încredere că decizia va fi cea corectă pentru viitorul agriculturii românești, parte importantă a agriculturii europene.
Continuăm să acordăm tot sprijinul Ucrainei prin asigurarea unor culoare de tranzit către alte state terțe.
În același timp, suntem hotărâți să-i sprijinim pe fermierii noștri să își valorifice corect producția și rezultatele muncii lor pentru a ne asigura tuturor securitatea alimentară.
Cetățenii europeni se confruntă deja cu efectele inflației și este datoria noastră de decidenți politici să luăm toate măsurile pentru a evita presiunea suplimentară pe cei care produc alimente deja la costuri greu de suportat.”, a afirmat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu , deputat PSD
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News