Zi plină pentru organizațiile locale ale PSD Dâmbovița. Alegerile interne au continuat, duminică, în comunele Brezoaele, Costeștii din Vale, Gura Șuții, Produlești și Perșinari, unde membrii organizațiilor social-democrate și-au ales conducerile.
La Brezoaele, funcția de președinte al organizației locale a fost preluată de Ion Florea, primarul comunei. La Costeștii din Vale, colegii din PSD l-au ales pe Zolt Dună, în timp ce la Gura Șuții conducerea organizației va fi asigurată de Marian Dinu.

La Produlești, președinte al organizației locale a fost ales George Georgescu, iar la Perșinari, Marian Bunea. Toți cei aleși sunt primarii localităților pe care le reprezintă.
Conducerea PSD Dâmbovița subliniază că în aceste comunități rezultatele administrațiilor locale se reflectă în proiecte, investiții și schimbări menite să îmbunătățească viața locuitorilor.
„În spatele acestor rezultate sunt primari și consilieri locali, echipe PSD Dâmbovița care au fost permanent aproape de comunitățile lor”, au transmis social-democrații dâmbovițeni.
Alegerile interne din organizațiile locale ale PSD Dâmbovița vor continua în perioada următoare. Social-democrații și-au fixat deja și ținta pentru 2028: câștigarea tuturor rundelor electorale.
Reprezentanții PSD Dâmbovița le-au mulțumit membrilor pentru participarea la alegerile interne și pentru implicare și i-au felicitat pe cei aleși pentru mandatele încredințate.

