Reprezentanții Grădinii Zoologice Târgoviște au anunțat programul de vizitare pentru Ziua Copilului. Astfel, luni, 1 iunie, iubitorii de animale și natură sunt așteptați să petreacă o zi specială în mijlocul celor mai îndrăgite specii din zoo.
Programul de vizitare va fi între orele 10:00 – 19:00.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere animalele preferate într-o atmosferă de sărbătoare dedicată celor mici.
Leii, urșii și celelalte animale ale grădinii zoologice îi așteaptă pe copii și părinți pentru o zi plină de relaxare și momente frumoase în aer liber.

