Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a lansat critici dure la adresa Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), după ce instituția a solicitat, zilele trecute o autorizație de construire pentru blocurile abandonate din cartierul Sagricom (Tineretului).
Proiectul, început în urmă cu mai bine de două decenii, prevedea 146 de locuințe pentru tineri, însă o parte dintre imobile au fost lăsate în paragină, în diferite stadii de execuție.
„Este inadmisibil să treacă 20 de ani fără ca aceste blocuri să fie finalizate. Cererea de locuințe ANL este uriașă, iar statul nu poate trata cu indiferență un proiect început cu bani publici. ANL are obligația să finalizeze ceea ce a început”, a declarat primarul Târgoviștei.
Deși ultima actualizare a indicatorilor tehnico-economici a fost realizată în 2020, lucrările nu au fost reluate, iar construcțiile neterminate s-au degradat semnificativ. În tot acest timp, administrația locală a investit în zonă, realizând infrastructura rutieră, rețelele de utilități și o grădiniță modernă, însă blocurile ANL au rămas un proiect blocat între hârtii.
„Este o situație absurdă. ANL cere din nou autorizație, dar fără un plan real de execuție. S-au pierdut ani, s-au pierdut bani, iar tinerii din Târgoviște încă așteaptă o locuință promisă de stat”, a adăugat edilul.
Cartierul Sagricom ar fi trebuit să devină una dintre cele mai moderne zone rezidențiale pentru tineri din municipiu, însă lipsa de implicare a Agenției Naționale a Locuinței a transformat proiectul într-un șantier abandonat.
Pentru reluarea lucrărilor, este necesară expertizarea structurilor existente, actualizarea indicatorilor economici și organizarea unei noi licitații. Termenul exact de finalizare rămâne, însă, o necunoscută.
„Târgoviștea are nevoie de soluții reale, nu de hârtii și promisiuni”, a încheiat primarul.


