Pe parcursul a două zile, Direcția Rutieră și Registrul Auto Român au organizat o acțiune comună, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul deficiențelor tehnice ale autovehiculelor.
Astfel, în cadrul acțiunii, au fost organizate controale în trafic, cu echipaje mixte de control, formate din polițiști și inspectori ai Registrului Auto Român.
Acțiunile au vizat reducerea riscului rutier, prin sancționarea nerespectării normelor rutiere și a deficiențelor tehnice, constatate în cazul autovehiculelor destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, al celor cu capacitatea de transport mai mică sau egală cu 8+1 locuri și al celor destinate transportului de persoane în regim de taxi, precum și transportului alternativ.
Obiectivele prioritare ale acțiunii au fost reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul deficiențelor tehnice, verificarea respectării legislației rutiere, verificarea legalității modului în care a fost efectuat transportul în regim de taxi/transportul alternativ și eliminarea activităților ilicite.
Au fost controlate 9.138 de autovehicule, iar, pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 5.996 de sancțiuni contravenționale, reținute 325 de permise de conducere și 1.017 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în cadrul activităților, a fost dispusă măsura imobilizării vehiculului în 36 de cazuri și au fost constatate 65 de infracțiuni, dintre care 43 la regimul rutier și 22 de altă natură.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News