PNL anunță public că Ministerul Educației lansează programul „Primul student din familie”, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Strategia urmărește creșterea accesului la învățământul superior pentru grupurile defavorizate, prin sprijinirea elevilor în tranziția de la liceu la universitate.
„În același timp, o bună parte din fonduri se vor aloca și pentru combaterea abandonului școlar.
Proiectele eligibile vor fi implementate de universități în colaborare cu unități preuniversitare.
Finanțarea totală pentru acest proiect se ridică la 50 de milioane de euro.”, a transmis PNL
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News